Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Rss
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

 

Home »

Bio România: 40 de producători români, la cel mai mare târg internațional de agricultură ecologică

Bio România: 40 de producători români, la cel mai mare târg internațional de agricultură ecologică

 

România va promova și în acest an produsele obținute din agricultura ecologică în cadrul celui mai mare târg de profil din lume, BioFach Nurnberg 2014, unde 40 de producători vor expune pe o suprafață de 400 de metri pătrați tot ceea ce pot oferi pieței mondiale din domeniu.

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA 


"Ministerul Agriculturii și Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică — Bio România sunt și în acest an, la fel ca în 2013, organizatorii acestui eveniment, unde ne dorim să aducem cât mai multe produse procesate. În 2014, 40 de producători români vor fi prezenți la cel mai mare târg de produse ecologice din lume, nu numai cu cereale sau semințe oleaginoase, ceaiuri, plante aromatice, fructe de pădure, ciuperci și mirodenii ci și cu dulcețuri, produse lactate, miere și produse apicole, cosmetice, produse de morărit și panificație și vinuri. Sperăm să intrăm pe piața mondială a produselor bio procesate", a declarat pentru AGERPRES președintele Bio-România, Marian Cioceanu.

Acesta a precizat că anul 2013 a fost un an agricol bun și pentru fermierii din agricultura ecologică, cu producții mai mari, dar care au luat calea exporturilor.

"2013 a fost un an agricol bun și pentru fermierii din agricultura ecologică, cu producții mai mari, dar care au mers cu precădere la export. Cu toate acestea, și consumul intern de produse bio a crescut datorită parteneriatului încheiat cu retailer-ul Carrefour, prin care membrii asociației Bio România au reușit să-și promoveze peste 70 de produse bio în toate hypermarketurile Carrefour din țară. În numai cele 3-4 luni de la semnarea parteneriatului au fost înregistrate vânzări de peste 700.000 de lei. În această perioadă suntem în negocieri și cu ceilalți mari retaileri prezenți pe piața românească pentru încheierea unor a astfel de parteneriate", a spus Cioceanu. 

 

alternative text

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA

Pentru 2014, asociația își propune să obțină reducerea TVA la alimentele bio, precum și susținerea financiară de care are nevoie agricultura ecologică, conform noilor reglementări din Politica Agricolă Comună și PNDR 2014-2020.

Chiar dacă în 2013, când România a fost desemnată 'Țara Anului' la Biofach Nurnberg, evenimentul a debutat cu acuzații directe la adresa României și către produsele românești exportate pe piețele Uniunii Europene, mesajele prompte venite din partea autorităților române inclusiv în deschiderea oficială a evenimentului din Germania referitoare la siguranța produselor românești au oferit țării un câștig de imagine, iar numărul de vizitatori prezenți la stand a fost considerabil mai mare decât în anii trecuți chiar dacă expoziția nu este una cu vânzare directă, precum 'Săptămâna Verde' de la Berlin, ci una de contractare adresată profesioniștilor.

Anul trecut, România a fost reprezentată în pavilionul național de peste 55 de firme din sectorul agriculturii ecologice, pavilionul țării fiind pe o suprafață de 600 de metri pătrați.

Biofach este cel mai mare târg de agricultură și de produse organice din lume, la care vor fi expuse, în perioada 12-15 februarie 2014, produse alimentare și comerciale ecologice din peste 130 de state și vor fi organizate conferințe și evenimente conexe târgului. Una dintre conferințe are ca temă " Strategia Dunării — oportunitate majoră pentru agricultura ecologică în Europa Centrală și de Est".

 

alternative text

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA

Conform datelor MADR, România avea în 2010 în jur de 3.000 de operatori în agricultura ecologică, iar la finele anului 2012 numărul acestora a atins 26.000 de operatori. Suprafețele ocupate cu agricultura ecologică ajung la aproape un milion de hectare, însă nu este nici pe pe departe atins potențialul maxim. AGERPRES/(AS—autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu)

2014-02-04 10:01:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi