Președintele israelian Shimon Peres a ținut joi o lecție de educație civică prin videoconferință pentru peste 9.000 de liceeni din întreaga țară, o performanță ce a intrat direct în Cartea Guinness a Recordurilor, relatează AFP.

Foto: (c) eAlejandro Ayala / XINHUA ARHIVA
Președintele israelian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace și angajat în viața politică de peste 50 de ani, a susținut cursul în mod simultan în 215 școli de la sediul furnizorului de echipamente de telecomunicații Cisco, la Netanya, la nord de Tel-Aviv, a constatat un corespondent al agenției franceze de presă.
'Numărul necesar pentru a bate acest record era de 5.000', a precizat vicepreședintele Cărții Guinness a Recordurilor, Marco Frigatti, care a asistat la eveniment pentru a omologa recordul, citat într-un comunicat al președinției. AGERPRES/(AS — autor: Bogdan Mureșan, editor: Pepa Sița)