Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Ziua mondială a poştei

Ziua mondială a poştei

Ziua mondială a poştei
 

Ziua mondială a poştei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 octombrie, zi care marchează înfiinţarea, în 1874, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveţia), a Uniunii Generale a Poştelor (UPU). Ziua mondială a poştei a fost declarată la această dată de Congresul Uniunii Poştale Universale, desfăşurat la Tokyo, în Japonia, în 1969, potrivit site-ului www.upu.int.

Scopul marcării acestei zile este de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţilor de afaceri, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor. De asemenea, are menirea să încurajeze statele membre ale Uniunii Poştale Universale să întreprindă programe prin care să transmită mesajele lor şi să facă cunoscute activităţile proprii în rândul publicului şi a mass-media la nivel naţional.

"Ţările membre ale UPU sunt încurajate să organizeze propriile activităţi naţionale pentru a sărbători Ziua mondială a poştei: de la introducerea sau promovarea de noi produse şi servicii poştale, la zile libere la oficiile poştale, centrele de sortare sau muzeele poştale", a declarat directorul general al Uniunii Generale a Poştelor, Bishar A. Hussein, într-un mesaj de Ziua mondială a poştei.

În prezent, în ţările din întreaga lume, se desfăşoară festivităţi pentru a marca această zi, dedicată activităţii de curierat a poştaşilor.

Administraţiile poştale lansează emisiuni filatelice dedicate acestei zile aniversare sau noi servicii poştale, organizează festivităţi şi evenimente speciale, conferinţe şi seminarii cu specific poştal şi filatelic. Alte activităţi includ postarea de afişe în oficiile poştale şi în alte locuri publice, organizarea de zile ale porţilor deschise la oficii poştale şi muzee poştale, precum şi activităţi recreative culturale, sportive etc. Multe administraţii poştale emit suveniruri speciale, cum ar fi tricouri sau insigne.

Mesajele transmise de Uniunea Poştală Universală pentru serviciile poştale din întreaga lume sunt diversificarea produselor şi a serviciilor lor pentru a satisface mai bine nevoile clienţilor, pentru fiabilitate, creşterea vitezei de operare şi sporirea securităţii.

Uniunea Generală a Poştelor a devenit, în 1878, Uniunea Poştală Universală. Din 1947, UPU este instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna. România este membru fondator alături de alte 21 de state. În prezent, Uniunea Poştală Universală are afiliate administraţii poştale din 192 de ţări, potrivit site-ului UPU, www.upu.int.

UPU facilitează importanţa conştientizării Zilei mondiale a poştei prin proiectarea şi distribuirea de postere pentru a fi afişate pe tot globul. În 2016, UPU a lansat un nou poster pentru perioada 2016-2018. "Cu toate că Ziua mondială a poştei nu este guvernată de o anumită temă, cel mai nou poster-design al UPU întruchipează trei piloni strategici ai Uniunii: inovare, integrare şi incluziune", precizează www.upu.int.

La 4 septembrie 2017, ultimul Raport de date statistice privind serviciile poştale, pentru anul 2016, dat publicităţii de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pe site-ul instituţiei, www.ancom.org.ro, arăta că valoarea pieţei poştale din România a crescut cu peste 8% în anul respectiv, în condiţiile în care traficul poştal total a înregistrat o scădere importantă, de peste 15%, faţă de 2015.

Din totalul de peste 554 de milioane de trimiteri poştale, aproximativ 522 de milioane au fost trimiteri poştale interne (peste 94% din traficul poştal total), iar aproape 32 de milioane au fost trimiteri poştale internaţionale, reprezentând aproape 6% din traficul poştal total. Dacă traficul total intern a înregistrat o scădere de peste 13%, în cazul traficului internaţional scăderea a fost şi mai evidentă, de peste 40%.

Conform raportului ANCOM, din totalul trimiterilor poştale procesate, peste 80% au fost trimiteri din poşta de scrisori (aproape 444 de milioane), aproape 12% colete (aproximativ 66 de milioane), 2,5% trimiteri expres (aproape 14 milioane), restul de 5,5% fiind trimiteri tip publicitate prin poştă (aproape 22 milioane), mandate poştale (aproximativ 8 milioane), respectiv corespondenţă şi imprimate de peste 2 kg (peste 880.000).

"Raportând valorile traficului poştal total aferent anului 2016 (554 de milioane de trimiteri poştale) la populaţia României, rezultă o medie de 28,69 de trimiteri poştale pentru fiecare locuitor, în scădere cu aproape 15% faţă de anul 2015", precizează ANCOM.

În schimb, valoarea totală a pieţei serviciilor poştale realizată în anul 2016 a fost de aproape 2,6 miliarde lei, în creştere cu peste 8% faţă de 2015, deşi volumul de trimiteri procesat în anul 2016 a înregistrat o scădere de peste 15%. Creşterea valorii pieţei poate fi o consecinţă a faptului că volumul trimiterilor ce fac obiectul serviciilor expres a crescut în 2016, tarifele acestora fiind mai mari decât cele ale serviciilor de bază, menţionează raportul citat.

Peste 87% din valoarea totală a pieţei poştale a fost realizată de primii 10 furnizori de servicii poştale din punct de vedere al veniturilor, precizează ANCOM.

Potrivit site-ului instituţiei, www.ancom.org.ro, traficul de trimiteri din sfera serviciului universal corespunzător anului 2016 a fost puţin peste 221 de milioane de trimiteri poştale (aproximativ 40% din traficul total poştal). Din traficul poştal total din sfera serviciului universal, Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a procesat aproximativ 86 de milioane de trimiteri (aproape 39%), următorii zece furnizori de volum mare din acest segment de piaţă au realizat un trafic de peste 128 de milioane de trimiteri (peste 58%), iar restul furnizorilor aproape 3%.

Traficul intern din sfera serviciului universal a scăzut în anul 2016 cu peste 19% faţă de anul 2015, iar cel internaţional a înregistrat o scădere de peste 24%.

Totodată, în 2016 furnizorii au raportat primirea a 482.875 de reclamaţii privind serviciile poştale, cu aproape 60% mai multe decât în anul 2015. Din totalul reclamaţiilor depuse, 18,58% s-au dovedit a fi întemeiate, iar pentru 34.839 dintre ele au fost acordate despăgubiri în valoare totală de 5.927.470 lei. În medie, în 2016 a existat o reclamaţie la 1.148 de trimiteri poştale şi o reclamaţie întemeiată la 6.175 de trimiteri poştale. Din aproximativ cinci reclamaţii întemeiate, trei s-au soluţionat prin acordarea de despăgubiri, specifică ANCOM.

AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Doina Lecea, editor online: Ady Ivaşcu)

2018-10-09 11:05:47
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!