Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Dana Gîrbovan: Raportul Comisiei de la Veneţia privind unele modificări la legile justiţiei, conţine o serie de erori factuale

Dana Gîrbovan: Raportul Comisiei de la Veneţia privind unele modificări la legile justiţiei, conţine o serie de erori factuale

Dana Gîrbovan: Raportul Comisiei de la Veneţia privind unele modificări la legile justiţiei, conţine o serie de erori factuale
 

Raportul Comisiei de la Veneţia privind unele modificări la legile justiţiei, modificări ce au fost contestate de Preşedinte, este, pe de o parte, nuanţat pe chestiunile cele mai disputate din proiectele de lege, iar, pe de altă parte, conţine o serie de erori factuale care trebuie corectate.

Modul în care raportul a fost preluat şi comentat reflectă însă perfect întreaga atmosferă ce a însoţit aceste proiecte de legi, descrisă cel mai bine chiar în raportul Comisiei: "în acest stadiu, este destul de dificil să ai un dialog raţional, echilibrat şi onest despre reforma justiţiei în România".

Diverşi comentatori, jurnalişti şi politicieni au extras din acest raport doar pasaje care să le confirme propriile poziţii anterioare, ignorând opiniile şi nuanţele care erau diferite de poziţiile lor.

Raportul scoate în evidenţă, încă de la început, faptul că analiza nu priveşte toate modificările aduse legilor justiţiei, ci doar modificările contestate. Se deduce astfel că au fost o serie de alte modificări necontestate şi neanalizate, care au fost aşadar pozitive.

Dintre modificările contestate, unele au fost apreciate de Comisie, altele au stârnit îngrijorări, recomandându-se eliminarea sau reevaluarea lor.

Raportul publicat pe data de 13 iulie 2018 este unul preliminar, autorităţile româneşti având datoria de a dialoga continuu cu membrii Comisiei de la Veneţia în vederea corectării erorilor factuale sau a susţinerilor nefondate din cuprinsul acestuia.

Importanţa dialogului este subliniată pe site-ul Comisiei, unde se arată:

"A dialogue-based working method
The Commission does not seek to impose the solutions set ouţ in its opinions. Rather, it adopts a non-directive approach based on dialogue and shares member states’ experience and practices. (...) The authorities are also able to submit comments on the draft opinions to the Commission. The opinions prepared are generally heeded by the countries concerned. Internaţional institutions, civil society and the media regularly refer to the Commission’s opinions."

Pentru cei interesaţi, găsiţi în linkul de mai jos rolul şi procedura de adoptare a acestor opinii.

http://www.venice.coe.int/WebForms/pages/?p=01_activities&lang=EN

Voi puncta în continuare o serie de chestiuni mai puţin prezente în dezbaterile ce au succedat publicării raportului.

1. Numirea şi revocarea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Excluderea Preşedintelui din procedura de numire a judecătorilor în funcţiile de conducere la ICCJ a fost întâmpinată la acea vreme de un val de critici extrem de dure. Chiar Preşedintele, interpelat, printre altele, pe această temă, a răspuns: "Este o încercare nepotrivită şi nu va rămâne aşa".

https://www.mediafax.ro/social/iohannis-isi-apara-dreptul-de-a-refuza-numirea-magistratilor-dupa-modificarile-din-comisia-iordache-nu-va-ramane-asa-16831234

Comisia de la Veneţia salută însă această modificare, de natură a întări independenţa justiţiei şi confirmă rolul crucial al Consiliului Superior al Magistraturii ca şi garant al acesteia.

2. Statutul procurorilor

a) Numirea şi revocarea procurorilor de grad înalt.

Comisia subliniază că trebuie păstrat un echilibru între legitimitatea democratică de numire în aceste funcţii şi necesitatea depolitizării. De asemenea, Comisia face trimitere la recomandările mai vechi din MCV privind o procedură de numire robustă, transparentă şi care să ofere egalitate de şanse concurenţilor. UNJR a tras numeroase semnale de alarmă, de-a lungul timpului, cu privire la lipsa unei astfel de proceduri de selecţie.

Comisia punctează două modificări în proiectele de lege: limitarea dreptului Preşedintelui de a refuza numirea în funcţia de conducere în parchete o singură dată şi emiterea avizului consultativ de către secţia pentru procurori, în loc de Plenul CSM (păr. 47).

Cu privire la cea de a doua chestiune, Comisia de la Veneţia este inexactă în afirmaţia pe care a făcut-o: avizul este dat şi în prezent tot de secţia pentru procurori, nu de către Plenul CSM (a se vedea art. 40 lit. h) din legea 317/2004).

Cu privire la limitarea dreptului Preşedintelui de a refuza o singură dată numirea în funcţiile de conducere la vârful Ministerului Public, Comisia de la Veneţia opinează că aceasta ar slăbi "checks and balances", în loc să îl întărească.

Comisia susţine că sistemul actual "conferă un rol real" CSM-ului, deoarece, prin avizul său consultativ, îi permite Preşedintelui să ia o "decizie informată" cu privire la numirea procurorilor şefi.

Afirmaţia aceasta a Comisiei de la Veneţia este contrară realităţii faptice, deoarece decizia numirilor în conducerea parchetelor este tot politică, chiar dacă e făcută de Preşedinte care, dacă vrea, ţine cont de avizul consultativ al secţiei pentru procurori a CSM, dacă nu vrea, nu ţine.

De exemplu, în 2009, deşi procurorul Laura Codruţa Kovesi a primit aviz negativ de la secţia pentru procurori a CSM, Preşedintele Băsescu a numit-o pentru un nou mandat în funcţia de Procuror General.

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-6195004-aviz-negativ-csm-pentru-reinvestirea-codrutei-kovesi-functia-procuror-general.htm

În noiembrie 2012, în urma propunerii ministrului justiţiei de la acea vreme, Mona Pivniceru, procurorul Tiberiu Niţu a primit aviz negativ din partea secţiei pentru procurori a CSM pentru a fi numit în funcţia de Procuror General.

http://www.mediafax.ro/social/ioan-irimie-si-tiberiu-nitu-aviz-negativ-de-la-csm-pentru-functiile-de-sef-al-dna-si-procuror-general-10344112

https://romanialibera.ro/actualitate/eveniment/de-ce-a-primit-aviz-negativ-tiberiu-nitu-pentru-functia-de-procuror-general-al-romaniei-din-partea-sectiei-de-procurori-a-csm-286008

Cu toate acestea, în urma înţelegerii politice din 2013, prin care Preşedintele Băsescu şi Primul-ministru Ponta şi-au împărţit conducerea parchetelor, procurorul Tiberiu Niţu a fost propus din nou pentru poziţia de Procuror General. A doua oară acesta a primit aviz pozitiv de la secţia pentru procurori a CSM, iar ulterior a fost numit de Preşedintele Băsescu în funcţia de Procuror General.

https://www.mediafax.ro/social/motivarea-deciziei-de-avizare-a-lui-tiberiu-nitu-in-functia-de-procuror-general-10870221

Acest exemplu arată că, cel puţin la nivel de aparenţă, inclusiv avizul dat de procurori poate fi, la rândul său, consecinţa negocierilor purtate în spaţii mai mult sau mai puţin publice.

Pe data de 5 iunie 2018, secţia pentru procurori a CSM a avizat pozitiv numirea procurorului Felix Bănilă în funcţia de procuror şef DIICOT. Cu toate astea, nici până azi, 19 iulie 2018, Preşedintele Iohannis nu s-a pronunţat asupra numirii.

Pe de altă parte, potrivit actualei Constituţii, procurorii îşi desfăşoară activitatea "sub autoritatea ministrului justiţiei", nu a Preşedintelui. În acest sens au fost şi deciziile CCR privind rolul ministrului justiţiei în numirea şi revocarea procurorilor şefi.

Făcând referire la aceste decizii ale Curţii Constituţionale, Comisia de la Veneţia subliniază că CCR are autoritatea de a interpreta Constituţia într-o manieră obligatorie şi nu e rolul Comisiei să conteste interpretarea Constituţiei.

Comisia recomandă însă revizuirea Constituţiei sub aspectul art. 132, aspect ce nu s-a discutat acum, iar în ceea ce priveşte modificările legislative Comisia recomandă a se lua în considerare introducerea avizului conform al secţiei pentru procurori a CSM.

Subiectul numirii procurorilor este, aşadar, mult mai complex decât prezentarea agresivă făcută de o parte a presei, implicând inclusiv o revizuire a Constituţiei şi soluţionarea unor probleme recurente.

Numirea în funcţii a procurorilor şefi ar trebui să facă, de aceea, obiectul unui proiect de lege distinct, pentru că nici legea în vigoare, nici modificările aduse nu rezolvă problemele arătate de Comisie, probleme repetitive ce au deja o vechime considerabilă.

Pe termen lung, ar fi de gândit chiar o lege distinctă a funcţionării Ministerului Public şi a statutului procurorului, cu atât mai cu cât însăşi Comisia de la Veneţia a apreciat modificarea din legile justiţiei privind "separarea carierei" judecătorilor de cea a procurorilor.

b) Infirmarea soluţiilor de către procurorul ierarhic superior şi pe motiv de netemeinicie

Una dintre modificările la Legea 304/2004, contestată de Preşedinte şi procurori, prevede că procurorul ierarhic superior poate infirma o soluţie a procurorului inferior şi pe temeinicie, nu doar pe legalitate.

Această modificare era în fapt o completare, pentru a aduce textul din Legea 304/2004 în acord cu Codul de procedura penală, care deja are această prevedere.

Surprinzător este că faptul că experţii Comisiei de la Veneţia au preluat pur şi simplu informaţia furnizată de Parchetul General şi DNA, susţinând că această modificare este "nouă" şi că ar încălca independenţa procurorilor, în contextul în care Regulamentul de ordine interioară al parchetelor are această prevedere, iar Procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi a dat ordine procurorilor şefi din subordine să verifice soluţiile şi pe temeinicie.

Astfel, procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi afirma în proiectul de management din 2016 că: "În interesul creşterii calităţii soluţiilor a fost adoptat şi un ordin (Ordinul 78 din 23 iulie 2014) potrivit căruia procurorii şefi adjuncţi ai direcţiei examinează din oficiu TEMEINICIA şi legalitatea măsurilor procesuale şi ale soluţiilor altele decât cele de trimitere în judecată dispuse de procurorii şefi secţie şi de procurorii şefi ai serviciilor teritorialile."

Mai mult, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, publicat în Monitorul Oficial şi afişat pe situl Ministerului Public, prevede printre atribuţiile procurorului şef de secţie şi "analizarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor adoptate sau propuse de procurori" ( art. 18 alin. 3 lit. e, art. 20 alin. 1 lit.c, art. 26 alin.3 lit. d).

http://www.mpublic.ro/sites/default/files/PDF/0623bis.pdf

Este, de aceea, absolut inacceptabil şi lipsit de onestitate din partea conducerii parchetelor să susţină în faţa oficialilor Comisiei de la Veneţia că infirmarea soluţiilor date de procurori pe motiv de netemeinicie ar fi o soluţie legislativă "nouă", ce ar încălca independenţa procurorilor şi ar permite interferenţa politicului în soluţiile de caz, în contextul în care această prevedere există deja în Codul de procedură penală şi Regulamentul de ordine interioară, iar fostul procuror-sef DNA a declarat că a emis un ordin intern pentru ca soluţiile procurorilor să fie verificate din oficiu şi pe temeinicie.

c) Revocarea procurorilor din funcţiile de execuţie de la DNA şi DIICOT

Comisia de la Veneţia punctează o problemă pe care am ridicat-o şi noi în cursul dezbaterilor: procedura actuală şi condiţiile existente în lege, în ceea ce priveşte revocarea procurorilor din structurile specializate, deschid poarta abuzului şi dau o putere prea mare procurorilor-sefi ai acestor structuri asupra procurorilor din subordine. Revocarea procurorilor Moraru şi Ţuluş sunt exemple elocvente în acest sens.

Comisia atrage atenţia şi asupra faptului că legea actuală permite revocarea din funcţii de conducere în condiţii prea vag definite, chestiune ce nu a făcut însă obiectul modificărilor actuale.

4. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

Pentru prima dată într-un raport internaţional se face referire atât la metodele "îndoielnice" folosite de procurorii anticorupţie, cât şi la colaborarea procurorilor cu serviciile de informaţii, inclusiv din punct de vedere al impactului acestor metode şi colaborări asupra independenţei instanţelor şi parchetelor.

Cu referire la noua secţie, Comisia remarcă de la început că în interiorul DNA există deja un serviciu desemnat pentru anchetarea magistraţilor, fără însă a face referiri la modul în care procurorii sunt selectaţi în acest serviciu (total netransparent, dintre procurori chiar cu grad de judecătorie şi cu un minim de vechime efectivă de doar 4 ani).

Comisia reia criticile existente în spaţiul public cu privire la secţie: nu există în expunerea de motive o explicaţie vis a vis de necesitatea înfiinţării acestei secţii, reduce competenţa DNA, poate induce impresia unui fenomen infracţional în rândul magistraţilor, fapt ce ar slăbi încrederea publicului în justiţie, precum şi faptul că, în combinaţie cu prevederile privind răspunderea materială, ar putea constitui un factor de natură a afecta independenţa justiţiei.

În acelaşi timp, însă, Comisia arată că organizarea şi structura Ministerului Public este o chestiune ce ţine de alegerea autorităţii legislative. De asemenea, este binevenită şi grija legiuitorului pentru a asigura garanţiile procedurale efective pentru selectarea procurorilor şi funcţionarea acestei secţii: numirea prin concurs de către Plenul CSM (sunt desfiinţate astfel criticile aduse de procurori care doreau ca numirea sa se facă doar de secţia pentru procurori a CSM), criterii clare de selecţie şi revocare, vechime minimă de 18 ani etc. Toate aceste garanţii au fost introduse în lege în urma eforturilor făcute de UNJR şi AMR.

Comisia aminteşte şi criticile vizând modul de anchetare a judecătorilor, pentru soluţiile pronunţate de aceştia.

Cu toate acestea, în final Comisia se întreabă dacă recurgerea la procurori specializaţi, coroborat cu stabilirea unor garanţii procedurale crescute, fără a mai fi necesară crearea unui secţii specializate, nu ar fi o soluţie mai bună.

Ca atare, contrar strigătelor agresive lansate sub acest aspect, concluziile Comisiei nu sunt nici pe departe atât de tranşante cum sunt prezentate, aceasta împărtăşind preocuparea pentru garanţii procedurale superioare pentru anchetarea judecătorilor şi procurorilor.

Fără îndoială, crearea unei astfel de secţii nu este nici pe departe o soluţie uzuală. Situaţia în care ne aflăm nu este nici ea una obişnuită şi nu ne-am fi aflat aici dacă DNA şi fostul CSM şi-ar fi făcut treaba la timp şi nu ar fi înlocuit analiza critică a activităţii DNA cu glorificarea habotnică a acesteia, ascunzând în spatele cuvintelor pompoase problemele acestei structuri de parchet.

Las aici o listă extrem de succintă referitoare la "succesele" DNA în privinţa anchetării magistraţilor:

- trimiterea în judecară a unui vicepreşedinte CSM, forţat să demisioneze, achitat definitiv;
- reţinerea şi trimiterea în judecată a unui judecător al Curţii Constituţionale, forţat să demisioneze, achitat în prima instanţă;
- trimiterea în judecată a patru judecători ai ICCJ, dintre care doi preşedinţi de secţie, suspendaţi din funcţie, achitaţi definitiv;
- trimiterea în judecată şi suspendarea din funcţii a patru judecători de tribunal şi curte de apel, dosarul a fost restituit, iar ulterior DNA a dat soluţia de clasare pe motiv că "fapta nu există";
- urmărirea penală a procurorului general, forţat să demisioneze, dosarul a fost clasat ulterior de către DNA;
- trimiterea în judecată a unui procuror general al unui parchet de pe lângă o curte de apel, achitat în prima instanţă;
- trimiterea în judecată a unui procuror DNĂ, cu mare vechime în structura centrală, dosar restituit la parchet, în prima instanţă.

La acestea se adăugă interceptările judecătorilor în timpul soluţionării cauzelor, citarea acestora la DNA în timp ce erau sesizaţi cu dosare importante ale acestei structuri, interogarea judecătorilor cu încălcarea secretului deliberării, durata excesiv de lungă a procedurilor, totală netransparenţă în ceea ce priveşte numărul şi stadiul procedurilor în dosarele penale aflate în lucru la DNA şi vizând magistraţi.

De altfel, Comisia nu neagă necesitatea unor modificări la legislaţia actuală, arată însă că poate ar fi mai bine să se păstreze competenţa actuală, cu garanţii îmbunătăţite.

Or, nici unii din cei ce contestă secţia nu au venit cu propuneri alternative la aceasta. Şi nu au venit pentru că asta ar fi însemnat să recunoască existenţa unor probleme grave, pe care au ales însă de ani de zile să le ascundă. Dacă abuzurile DNA nu ar fi fost ascunse sub preş, nu am fi fost azi în situaţia de a vorbi despre această secţie ca o soluţie pentru garantarea independenţei judecătorilor şi procurorilor.

5. Problema serviciilor de informaţii

Modificările aduse de Parlament pentru a limita interferenţa serviciilor de informaţii în justiţie, modificări făcute tot la propunerea asociaţiilor de magistraţi, au fost salutate de către Comisia de la Veneţia.

Deşi arată că nu are mandat pentru a analiza problemele legate de existenţa protocoalelor şi interferenţa SRI în justiţie, Comisia subliniază că independenţa şi imparţialitatea justiţiei, ferite de orice ingerinţe, sunt fundaţia unei societăţi democratice guvernate de "rule of law".

Comisia punctează şi un alt aspect, extrem de important: acela al necesităţii modificării cadrului legislativ pentru a asigura un control democratic eficient asupra activităţii serviciilor de informaţii.

Partea din raport care vorbeşte despre problema serviciilor conţine, însă, o susţinere greşită, care dovedeşte faptul că cei din Comisia de la Veneţia au primit informaţii eronate de la o parte dintre cei cu care au fost în dialog în România.

Comisia de la Veneţia susţine în raport că a fost informată de autorităţile naţionale că, până la decizia CCR din 2016, SRI era singurul organ ce avea abilitarea LEGALĂ de a face interceptări. Aceasta este o dezinformare crasă a Comisiei de la Veneţia, absolut inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât provine din surse instituţionale.

Nici o lege nu a dat SRI-ului competenţa să pună în executare mandate de supraveghere tehnică emise în temeiul Codului de procedura penală, cu atât mai mult cu cât, încă de la căderea comunismului, SRI avea interzis expres prin legea să de organizare să facă acte de urmărire penală.

6. Răspunderea materială a magistraţilor

Răspunderea materială a magistraţilor a fost tema cea mai disputată pe Legea 303/2004, trecând de trei ori prin filtru Curţii Constituţionale.

Comisia de la Veneţia recomandă condiţionarea răspunderii materiale de cea disciplinară, această propunere punând însă problema reconsiderării termenului de prescripţie în materie disciplinară.

Acest fapt a fost semnalat şi de Comisie, consecinţă fiind extinderea termenului răspunderii disciplinare extrem de mult. E posibil ca de la data săvârşirii faptei până în momentul regresului să treacă ani de zile, iar o astfel de propunere ar însemna să fie posibilă sancţionarea disciplinară a magistraţilor după o foarte lungă perioadă de timp, ceea ce textul actual nu permite.

7. Accesul în magistratură şi pensionarea la 20 de ani vechime în magistratură.

Comisia nu critică pe fond aceste modificări, dar subliniază faptul că, luate cumulativ, acestea pot avea un potenţial extrem de periculos asupra resurselor umane şi eficienţei justiţiei.

Este datoria CSM – care a şi propus modificarea condiţiilor de pensionare – să prezinte date şi statistici cu dinamica resurselor umane şi estimări pe noua lege, pentru a vedea în ce măsură aceste modificări sunt sustenabile.

În concluzie, raportul preliminar cu recomandări al Comisiei de la Veneţia nu este nici pe departe atât de catastrofal pe cât e prezentat de alarmiştii de serviciu.

Dincolo de aprecierile la unele modificări la legile justiţiei, raportul Comisiei de le Veneţia conţine susţineri şi recomandări la care autorităţile române au datoria să răspundă.

Pe de altă parte, retuşuri şi corecturi la legile de modificare a legilor justiţiei, în măsura în care se impun, se pot face chiar şi după intrarea în vigoare a acestora.

Faptul, însă, că unii interlocutori oficiali din România şi-au permis să prezinte Comisiei de la Veneţia informaţii incomplete sau de-a dreptul eronate demonstrează, încă odată, incapacitatea acestora de a purta un dialog onest în privinţa problemelor din justiţie şi, implicit, în găsirea celor mai bune soluţii la acestea.



Dana Gîrbovan - Preşedinte a Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR)

2018-07-19 15:30:00
Vocea României
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!