Dragonii sunt printre cele mai populare creaturi mitologice din lume şi referinţe la aceste animale capabile să scuipe flăcări se regăsesc în numeroase culturi, din America şi Europa, până în India şi China, iar în zilele noastre continuă să apară în cărţi, filme şi programe de televiziune, conform unui material publicat de Live Science.
Nu se ştie sigur când şi unde au apărut primele poveşti şi legende despre aceste uriaşe reptile zburătoare, însă relatări despre ele apar încă din Antichitate, la sumerieni şi eleni. În cele mai multe povestiri în care sunt menţionaţi, dragonii sunt descrişi la fel ca orice alte animale mitologice: uneori protectori şi gata să-i ajute pe oameni, alteori ameninţători şi periculoşi, dar mai mereu înţelepţi şi conduşi de propriile scopuri.
Acest lucru s-a schimbat odată cu răspândirea creştinismului. Dragonii au devenit reprezentări ale Satanei. În lumea creştină medievală, cei care ştiau ce sunt dragonii au auzit despre ei din Biblie şi probabil că erau convinşi de existenţa în carne şi oase a acestor bestii. Spre exemplu, temutul Leviatan, monstrul marin descris în detaliu în Cartea lui Iov (Vechiul Testament), pare să fie un dragon:
"14. Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori! 15. Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic. 16. Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele. 17. Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart. 18. Din strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor. 19. Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei. 20. Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe. 21. Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări. 22. Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte groaza. 23. Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă. 24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt. 25. De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui. 26. Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul. 27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred. 28. Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca nişte pleavă. 29. O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară. 30. Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa. 31. Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii. 32. El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu plete albe. 33. Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica. 34. El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice" - Cartea lui Iov, capitolul 41
Existenţa dragonilor are însă şi un sâmbure de adevăr. Timp de secole, poate milenii, nimeni nu ştia ce sunt oasele gigantice descoperite întâmplător, în diferite locuri ale lumii, iar dragonii păreau a fi concluzia logică pentru oamenii de atunci care nu ştiau nimic despre dinozauri.
Diversitatea dragonilor
Deşi cei mai mulţi oameni îşi pot reprezenta cu uşurinţă un dragon, modul în care aceştia sunt descrişi în diferite culturi, religii şi mitologii diferă substanţial. Unii dragoni au aripi, alţii nu. Unii dragoni pot scuipa flăcări sau au darul vorbirii. Unii au doar câţiva metri lungime, alţii au corpul care se întinde pe mai mulţi kilometri. Unii dragoni sălăşluiesc pe fundul mărilor, în timp ce alţii pot fi găsiţi în peşteri sau în inima vulcanilor.
Aşa cum preciza specialista in folclor Carol Rose, în cartea sa "Giants, Monsters, & Dragons: An Encyclopedia of Folklore, Legend, and Myth" (''Uriaşi, monştri şi dragoni: O enciclopedie de folclor, legende şi mituri'' - Norton, 2001), dragonii "pot avea trăsături de la alte animale, cum ar fi cap de elefant în India, cap de leu sau de pasăre de pradă în Orientul Mijlociu sau cap de reptilă, în special de şarpe. Coloritul lor variază de la verde, roşu şi negru, până la culorile mai puţin obişnuite, galben, albastru sau chiar alb".
Zoologul Karl Shuker descrie o mare varietate de dragoni în cartea sa "Dragons: A Natural History" (''Dragoni: O istorie naturală'' - Simon & Schuster, 1995), printre care şerpi uriaşi, hidre, gargui şi zei-dragon, dar şi variante mai obscure, precum basilisc, wyvern sau cocatrice. Din punct de vedere etnografic şi folcloric, dragonul pare să fie un veritabil cameleon - având trăsăturile specifice adaptate la aşteptările culturale şi literare ale fiecărei epoci.
Foto: (c) MADE NAGI / EPA
Dragonii continuă să captiveze imaginaţia publicului în cărţi şi filme fantastice, de la producţii pentru copii precum filmul din 2010 "How to Train Your Dragon", până la seriale cu conţinut destinat exclusiv adulţilor, aşa cum este celebra saga "Game of Thrones". Popularul joc de role-playing (RPG) "Dungeons and Dragons", care are deja foarte multe variante şi revizuiri, descrie mai mult de o duzină de varietăţi de dragoni, fiecare dintre ei cu personalităţi unice, puteri unice şi alte caracteristici care îi individualizează. Cine ar fi ştiut, spre exemplu, că dragonii negri sunt înnebuniţi după ţipari, conform unei variante de "Advanced Dungeons and Dragons"?
Dragonii fac parte din imaginarul colectiv de foarte multă vreme
Cuvântul "dragon" provine din cuvântul grecesc "draconta", care înseamnă ''a sta de pază, a sta de veghe'' - ceea ce sugerează că dragonii păzesc comori. De multe ori, în poveşti si mituri, aceste comori sunt descrise drept munţi de aur şi pietre nestemate, însă ele pot avea o semnificaţie simbolică - cunoaşterea absolută, nemurirea sau atingerea potenţialului ca om pentru curajosul cavaler care reuşeşte să răpună o asemenea fiară.
De altfel, dragonii sunt printre puţinii monştri al căror rol în construcţii mitologice şi basme este de oponent extrem de puternic care trebuie învins pentru ca eroul să-şi încheie cu succes drumul iniţiatic. De obicei, dragonii există doar pentru a-l supune la o ultimă încercare pe erou. Spre deosebire de dragoni, alte personaje şi creaturi mitice, fie că este vorba de troli, elfi sau zâne, sunt concepute pentru a interacţiona cu eroul, pe care îl pot ajuta sau încearcă să-l abată de la destinul său, însă rolul lor ultim nu este unul combativ.
Bisericile creştine au creat legende despre sfinţi neînfricaţi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-au luptat şi au învins Satana, reprezentată de cele mai multe ori sub forma unui dragon. Poate cel mai cunoscut astfel de erou este Sfântul Gheorghe, cel care a ucis dragonul care ameninţa un oraş. Protejat de semnul crucii, el reuşeşte să salveze frumoasa fecioară şi ucide bestia. Locuitorii oraşului, impresionaţi şi recunoscători Sfântului Gheorghe, s-au convertit la creştinism.
Uciderea unui dragon nu însemna doar o importantă "oportunitate de carieră" pentru orice cavaler ambiţios sau chiar pentru orice hobbit, ci, conform legendei, era şi o modalitate de a ridica o oaste. Aşa cum notează Michael Page şi Robert Ingpen în lucrarea lor "Encyclopedia of Things That Never Were" (''Enciclopedia lucrurilor care nu au fost niciodată'' - Viking Penguin, 1987), "colţii de dragon oferă o modalitate simplă pentru a creşte forţa armată a oricărui rege sau lord care dispune de o astfel de resursă rară. A fost pusă pentru prima oară în aplicare de Cadmus, regele Tebei. Mai întâi, trebuie să pregăteşti o bucată de pământ ca şi când ai însămânţa grâu. Apoi trebuie să ucizi un dragon şi să-i scoţi toţi colţii. Sădeşte aceşti colţi în pământul pregătit în prealabil şi apoi ţine-te mai la distanţă". Simplu ca bună ziua, nu?
Apoi războinici încercaţi "cu armuri strălucitoare de bronz şi înarmaţi cu săbii şi scuturi ... vor ieşi repede din pământ şi vor sta în formaţie de luptă, în funcţie de locurile unde au fost puşi în pământ colţii de dragon". Trebuie însă să fi foarte prudent, pentru că aceşti soldaţi "draconis dentata" sunt însetaţi de sânge şi se vor întoarce unii împotriva celorlalţi, dacă inamicul nu este prin apropiere. Aşa că, dacă aveţi în vedere să ridicaţi o astfel de oaste, asiguraţi-vă că şi inamicii sunt prin apropiere atunci când o faceţi.
Cei care au studiat mitologia dragonilor sunt de părere că descrierile gurii iadului, din perioada medievală, sunt la originea capacităţii dragonilor de a scuipa flăcări, invocând, printre altele, pânzele pictorului flamand Hieronymus Bosch. Intrarea în iad era deseori descrisă ca o gură a unui monstru, din care ies flăcări şi fum. Pentru cei care credeau atât în existenţa iadului, cât şi a dragonilor ca reprezentări ale Satanei, asocierea a fost chiar logică.
În miturile Antichităţii sau în teologia medievală, în romanele de aventuri sau, mai nou, în producţii cinematografice şi de televiziune, dragonii fac parte din imaginarul nostru colectiv de milenii şi, spre deosebire de dinozaurii ale căror fosile au inspirat poveştile despre dragoni, nu dau niciun semn că ar fi ameninţaţi cu dispariţia.
AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
