Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

REVISTA PRESEI DIN 29 DECEMBRIE

REVISTA PRESEI DIN 29 DECEMBRIE

REVISTA PRESEI DIN 29 DECEMBRIE
 

Avertismentul lui Iohannis, după ce „Adevărul“ a scris că PSD blochează decretul pentru şeful Armatei: Are grave consecinţe juridice pentru cei implicaţi. Preşedintele Klaus Iohannis atrage atenţia că publicarea decretelor prezidenţiale „nu poate fi blocată sau cenzurată de instituţiile cu atribuţii în această procedură“. Avertismentul preşedintelui vine în contextul în care Liviu Dragnea a blocat la Monitorul Oficial decretul prin care şeful statului a prelungit cu un an mandatul generalului Nicolae Ciucă în fruntea Armatei, în ciuda opoziţiei PSD, relatează Adevarul.

 

PSD: Să ne gândim foarte serios la suspendarea lui Iohannis. Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, după refuzul numirii celor doi miniştri şi a şefului Armatei de către preşedinte, că Klaus Iohannis, ”în mod cert se cere suspendat”, informează Cotidianul.

 

Lovitură grea la Avocatul Poporului. Noile taxe introduse de PSD pot ajunge pe masa CCR. Preşedintele Comisiei juridice a PNL Bucureşti, Cristian Băcanu, a declarat că PNL va solicita în scris Avocatului Poporului să sesizeze CCR privind neconstituţionalitatea OUG privind majorarea unor taxe, notează Evenimentul Zilei.

 

Elevii vor învăţa cum să se ferească de Fake News. Elevii de clasa a VI-a ar putea avea în curând o nouă disciplină obligatorie, care să îi înveţe teoriile comunicării şi cum să identifice şi să se ferească de efectul fake news. Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi propune introducerea în programa şcolară a disciplinei ”Educaţie şi cultură media”. O nouă disciplină obligatorie, scrie Gândul.

 

Orban: Decizia lui Iohannis privind şeful Satului Major este corectă. Dăncilă e o marionetă care execută ordinele ticăloase ale lui Dragnea. PNL susţine decizia preşedintelui Klaus Iohannis privind prelungirea mandatului şefului Statului Major Nicolae Ciucă, considerând că aceasta este una legală şi corectă, potrivit Hotnews.ro.

 

Ponta: Dragnea foloseşte şi Armata în scop infracţional, iar generalul Ciucă stă în calea acestor hoţii. Fostul prim-ministru aminteşte că a susţinut în 2015 propunerea făcută de către ministrul Apărării de la acea vreme Mircea Duşa ca generalul Nicolae Ciucă să fie numit în funcţia de şef al Statului Major General şi menţionează că preşedintele Iohannis nu îl cunoştea pe acesta şi nu a avut niciun rol în numirea sa, scrie Jurnalul.ro.

 

Şeful Misiunii OIM în România: “Nimeni nu spune că trebuie să aducem în România migranţi”. Mircea Mocanu, şeful Misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) din România, consideră că migranţii şi refugiaţii pot fi integraţi în societatea românească, dar toate deciziile legate de acest proces îi revin statului român, anunţă România Liberă.

 

USR, anunţ sumbru pentru bucureşteni: Reţeaua RADET crapă pentru că de doi ani şi jumătate se taie banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei. RADET a rămas în insolvenţă iar administratorul judiciar (un apropiat al Gabrielei Firea) a încasat aproape 1 milion de euro pentru a gestiona eşecul. Gabriela Firea a luat banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei şi a punctelor termice şi i-a dat pe târguri, festivaluri şi statui. Rezultatul este cel pe care îl vedem astăzi: sute de blocuri din Bucureşti rămân în fiecare zi fără apă caldă şi căldură, relatează Ştiripesurse.ro.

 

Guvernul îngheaţă oficial salariile bugetarilor în 2019. A adoptat ordonanţa de urgenţă. Executivul a aprobat în ultima şedinţă de guvern a anului, o ordonanţă de urgenţă care prevede îngheţarea îndemnizaţiilor, sporurilor, compensaţiilor şi altor facilităţi băneşti acordate bugetarilor, informează Ziare.com.

 

Încep din nou denunţările de contracte de energie electrică. Traderii rup contractele şi plătesc penalităţi, dar tot câştigă. Practica denunţării contractelor pe piaţa de energie electrică, situaţie care a apărut la începutul anului trecut, din cauza crizei de pe piaţă, a reapărut acum, dar noutatea este că sunt denunţate contracte trader-furnizor, publică Economica.net.

 

Agricultorii desfac şampania. România a devenit în 2018 cel mai mare producător de floarea soarelui şi porumb din Uniunea Europeană. La grâu suntem pe locul patru. Este pentru prima dată când România trece pe primul loc la producţia de porumb, înaintea Franţei, un mare producător istoric. România cultivă porumb pe o suprafaţă mai mare decât Franţa, dar media de producţie la hectar este mai redusă din cauza lipsei de tehnologizare şi de irigaţii, titrează Ziarul Financiar.

 

Brexit: 400.000 de români aşteptau acest răspuns al MAE. Cum va fi afectată soarta românilor din Marea Britanie după finalizarea Brexit, aflaţi din răspunsul MAE pentru QMagazine.

 

Dică spune că revine rapid în circuit! Ar negocia cu o echipă din România. Nicolae Dică, recent demis de la FCSB, se pregăteşte pentru o revenire rapidă în antrenorat. "Nick" a anunţat că negociază cu o echipă din România, fără a-i dezvălui numele, notează Gsp.ro.

 

Un nou stadion modern apare în România! În 2020, Râmnicu Vâlcea va avea o arenă nouă. Astfel, în 2020, Râmnicu Vâlcea va avea o arenă nouă, conform primarului. Edilul oraşului a anunţat că Stadionul Municipal din Zăvoi va fi dărâmat. Pe actualul amplasament se va reconstrui o altă arenă, relatează Fanatik.ro.

 

AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru)

2018-12-29 01:35:46
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!