Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

RETROSPECTIVĂ Timiş: 2018 - anul constituirii Alianţei Vestului

RETROSPECTIVĂ Timiş: 2018 - anul constituirii Alianţei Vestului

RETROSPECTIVĂ Timiş: 2018 - anul constituirii Alianţei Vestului
 

Timişoara a cunoscut în anul 2018 câteva evenimente care au adus-o pe prima scenă a României, cel mai marcant fiind constituirea Alianţei Vestului (AVE), parafată pe 8 decembrie de primarii municipiilor, Arad (Gheorghe Falcă), Cluj-Napoca (Emil Boc), Oradea (Ilie Bolojan) şi Timişoara (Nicolae Robu), cu scopul dezvoltarea unor proiecte majore comune, care să crească prosperitatea reală a regiunii şi să determine inversarea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor.

În acest sens, în primul trimestru al anului viitor, AVE va forma Asociaţia de Dezvoltare Interregională, care va primi un capitol dedicat de fonduri europene, cu accesare direct de la Bruxelles.

Cei patru edili iniţiatori ai proiectului au subliniat că această alianţă nu este una cu viziuni separatiste teritorial, ci una europeană pe calea descentralizării, iar iniţiativa nu este îndreptată împotriva guvernului de la Bucureşti, pe care şi-l doresc partener.

Printre obiectivele asumate de AVE se regăsesc îmbunătăţirea radicală a mobilităţii între cele patru oraşe, accelerarea realizării proiectelor de autostrăzi Transilvania, Via Carpathia, Timişoara- Belgrad, dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteză între cele patru oraşe, dezvoltarea unei reţele de transport public interregional şi intraregional, creşterea mobilităţii ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan, susţinerea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură, construirea a câte unui spital regional la Cluj şi la Timişoara.

"Am fost întrebaţi dacă această iniţiativă am pornit-o împotriva cuiva. Vrem să fie foarte clar că nu este împotriva cuiva. Nu suntem oameni ai negativului, ci oameni ai pozitivului. Iniţiativa ar trebui să ne permită să facem mai mult decât pană acum, să fim mai performanţi (...)", a declarat primarul Nicolae Robu, în timp ce Emil Boc a subliniat că "metoda de guvernare prin centralizare este una ce aparţine trecutului. Numai aşa (prin descentralizare, n.r.) pot fi avute în vedere toate motoarele de dezvoltare economică".

*** Timişoara a lansat în anul 2018 o premieră naţională, devenind primul oraş din România care foloseşte şi transportul în comun naval de persoane, pe un curs de apă interior, Canalul Bega, ca transport alternativ şi ecologic. Cele şapte vaporaşe au fost cumpărate ca parte componentă a proiectului cu finanţare europeană de reabilitare a malurilor Canalului Bega, în valoare de 6 milioane de euro, municipalitatea obligându-se să cumpere acest număr de nave din bugetul local cu două milioane de euro.
 

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO 


*** Administraţia locală timişoreană a traversat, pe de altă parte, un an financiar dificil, ca urmare a aplicării noului Cod Fiscal, care, potrivit primarului Nicolae Robu, a vitregit bugetul local de circa 33 de milioane de euro faţă de anii precedenţi, în luna iulie fiind operată o rectificare negativă.

"Per ansamblu, este o diminuare a bugetului cu circa 5,5 milioane de lei, atât la venituri, cât şi la cheltuieli. Este anul în care s-a trecut de la impozit pe venit de 16% la 10%, or, principala sursă la bugetul local e reprezentată de cota parte pe venit strâns pe arealul unităţii administrativ-teritoriale şi, implicit, a fost o scădere a încasărilor. Guvernul a promis compensarea scăderii, care se şi face, Primăria Timişoara primind lunar 5 milioane de lei, dar diminuarea e mai mare", spunea primarul Nicolae Robu.
 

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO 


*** Printre alte facturi, primăria a fost obligată să cumpere în rate de certificate energetice verzi de la SC Termoficare Oradea, în valoare de aproape 3,45 milioane de euro, pentru a evita sancţiuni de 25 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Certificatele verzi sunt titluri ce atestă producerea unei cantităţi de energie electrică din surse regenerabile. Deoarece compania de termoficare Colterm avea datorii istorice de peste 130 milioane de lei, nu putea fi creditată de bănci, iar dacă forul legislativ local nu aproba girarea certificatelor verzi, Colterm ar fi intrat în faliment, afectând cei circa 60.000 de abonaţi la sistemul centralizat de încălzire urbană.

*** Una dintre cele mai neplăcute probleme pentru timişoreni a fost, din toamna acestui an, problema salubrităţii urbane, care a costat primăria şi o amendă de 50 de mii de lei primită de la Garda de Mediu. După expirarea contractului cu RETIM, primăria a rămas fără operator de salubritate, la licitaţia din vară, singurul operator prezent (RETIM, n.r.) descalificându-se, pentru că a cerut tarife mult mai mari decât baremul impus prin caietul de sarcini. Ca urmare, primăria a apelat la o firmă din subordine pentru golirea şi colectarea coşurilor de gunoi, dar colectarea de pe rampe şi întreţinerea străzilor şi a carosabilului rămânând descoperite.
 

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO 


*** În planul justiţiei, anul 2018 a început cu condamnarea definitivă, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, în dosarul finanţării ilegale a Clubului Poli, când acesta era condus de Marian Iancu. Alături de el au mai primit pedepse cu suspendare alţi opt angajaţi ai administraţiei judeţene şi Gheorghe Chivorchian, fost preşedinte al al echipei de fotbal Poli Timişoara din perioada respectivă.

*** Luna ianuarie i-a adus fostului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Sorin Muntean, trimiterea în judecată, la Curtea de Apel Timişoara, pentru fapte de corupţie, după ce procurorii DNA au finalizat dosarul de anchetă. În sarcina lui Sorin Muntean, procurorii au reţinut că în cursul lunii octombrie 2014, pentru a satisface interesele economice, personale şi de natură politică, ale lui Pavel Teodor, inculpaţii Muntean şi Bolboş şi-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea şi controlul structurii din subordine".

*** Şi primarul Nicolae Robu a fost pus sub acuzare în două dosare, unul al anvelopării unui număr de blocuri din Timişoara, cu finanţare europeană, pe motiv că primăria ar fi cerut de la Uniunea Europeană mai mulţi bani decât ar fi costat lucrările, dar edilul a replicat că subalternii săi susţin că nu au făcut nicio faptă ilegală în această speţă şi că, oricum, UE nu dă banii înainte, ci doar pe facturi emise după ce lucrările sunt executate deja.

Un al doilea dosar de urmărire penală, deschis de DNA pe numele primarului Nicolae Robu, vizează vânzarea a două locuinţe "foarte sărăcăcioase", din fondul primăriei, către doi chiriaşi foarte săraci şi cu mulţi copii, într-o curte comună, dintr-un cartier pauper. Cele două vânzări fac parte însă dintr-un dosar cu peste 900 de locuinţe înstrăinate din patrimoniul primăriei, în timpul fostei administraţii Ciuhandu, în perioada 1996-2012.

*** Veştile bune au venit din partea administraţiei locale în privinţa dării în folosinţă a Pasajului Popa Şapcă şi a Pasajului Jiul, ambele modernizate şi extinse mai mult decât dublu pentru traficul rutier, cu trotuare şi piste de biciclete, care au fluidizat mult fluxul auto în oraş.
 

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO 


*** După tensiuni ce au durat mai bine de doi între angajaţii Filarmonicii Banatul şi conducerea instituţiei, pentru că nu exista un contract colectiv de muncă, iar artiştii l-au acuzat pe directorul Ioan Coriolan Gârboni de aroganţă şi "comportament abuziv" în relaţia cu ei, noua stagiune a început cu greva instrumentiştilor. Primarul Nicolae Robu le-a dat un ultimatum de o lună pentru a-şi rezolva conflictele interne în aşa fel încât publicul să nu fie afectat, în caz contrar anunţând "măsuri radicale şi de-o parte şi de alta a celor din filarmonică".

În dezbaterea publică din 22 noiembrie, care a avut loc pe această temă, la primărie, şi care părea iniţial fără şanse de rezolvare, primarul Nicolae Robu a anunţat, după intervenţia maestrului Remus Georgescu, că Filarmonica Banatul va avea o organigramă cu aproape 25% mai mulţi instrumentişti decât în prezent, prin creşterea numărul posturilor pentru instrumentişti de la 86 la 111, ghidându-se după organigrama Filarmonicii din Viena.

"Nu este suficient să transformi semnele partiturii în sunete. Greu este să le transformi în muzică şi să le dai un sens. Aceasta este contribuţia dirijorului, în primul rând, dar şi a întregii orchestre. A cânta în orchestră presupune o implicare totală a fiecărui muzician, înseamnă ani mulţi şi grei de studiu, nu doar cele opt ore de condică, un studiu continuat toată viaţa. O orchestră simfonică nu este o adunare de instrumentişti puşi să citească mecanic nişte partituri, ci un ansamblu de muzicieni cu experienţă care ajuns la coerenţă armonios ", a explicat Remus Georgescu, cetăţean de onoare al Timişoarei.

În timpul intervenţiei lui Remus Georgescu, Nicolae Robu a analizat pe internet organigrama filarmonicii vieneze şi a anunţat decizia care a fost primită cu puternice aplauze de artişti, întrucât reprezintă un salt mare inclusiv în finanţare, pe care-l asumă.

Încă de la începutul dezbaterii pe tema organigramei, primarul a anunţat că nu va accepta ca vreunul dintre artiştii care au participat la recenta grevă să fie daţi afară, întrucât este dreptul lor democratic de a protesta şi a anunţat investiţii majore, în anul 2019, în sala de concerte şi în întreaga filarmonică, pentru a fi pregătită pentru momentul când Timişoara va fi Capitala Culturală Europeană.

AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)

2018-12-30 14:30:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!