Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Rss
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

 

Home »

Vâlcea: Gorghiu spune că va propune dezbaterea în regim de urgență a legii cotelor de gen

Vâlcea: Gorghiu spune că va propune dezbaterea în regim de urgență a legii cotelor de gen

 

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că va propune săptămâna viitoare dezbaterea în regim de urgență a legii cotelor de gen.

"Chiar dacă nu va fi aplicată la alegerile locale din iunie decât în mod voluntar, PNL va propune o rezoluție prin care femeile să aibă o reprezentativitate de 30% pe listele de consilieri locali și județeni. Rămâne ca femeile să-și asume candidaturi, pentru că am întâlnit cazuri în care lideri de organizație au afirmat că sunt cu totul de acord cu această lege, numai că nu există femei care să dorească să intre în competiție. (...) Trebuie să încetăm să mai credem clișeul că o femeie nu ar vota o femeie. Femeia are rolul ei determinat în viața publică. Cu tot respectul pentru bărbații din politică, o femeie se putea gândi la o lege a prevenției în sănătate, la legea școală după școală, sunt aspecte ale vieții societății pe care o femeie le vede altfel, o femeie are altă abordare a acestor lucruri", a declarat Gorghiu, în cadrul unei dezbateri pe tema rolului femeii în viața publică.

De asemenea, Gorghiu a mai spus că speră ca deși legea nu va fi adoptată la timp pentru a fi aplicată la alegerile locale, va fi pusă în practică în cazul alegerilor parlamentare din toamnă.

Legea cotelor de gen prevede modificarea pe fond a cadrului legislativ pentru alegerile locale și parlamentare, pentru introducerea principiului egalității de șanse între femei și bărbați în rândul candidaților, nu al aleșilor. Listele de candidați pentru alegerea consiliilor locale și a consiliilor județene sau parlamentare trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe în proporție de cel puțin 30% din candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte pentru fiecare dintre acestea, cu excepția acelora care conțin un singur candidat.

AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandra Cruceru)

2016-03-02 20:54:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi