Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Tăriceanu: Obiectivul ALDE este intrarea în Parlament; electoratul liberal trebuie să aibă reprezentare parlamentară

Tăriceanu: Obiectivul ALDE este intrarea în Parlament; electoratul liberal trebuie să aibă reprezentare parlamentară

 

Obiectivul ALDE la alegerile parlamentare este intrarea în Parlament, pentru că este important că electoratul liberal să aibă reprezentare parlamentară, a declarat sâmbătă copreședintele Alianței Călin Popescu-Tăriceanu.

"Nu considerați că partida e câștigată pentru alegerile parlamentare. Va fi o luptă dură. (...) Obiectivul, în mod clar, este intrarea în Parlament. Nu vreau să intrăm în Parlament, numai ca să fim în Parlament. E un lucru important ca electoratul liberal din România să aibă reprezentare în Parlament", a spus Tăriceanu la întâlnirea cu reprezentanții Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE) și Organizației Femeilor Liberal Democrate (OFLDE), din cadrul școlilor de vară ale celor două organizații ALDE, de la Neptun.

Tăriceanu a mai spus că are ambiția ca în 2020 ALDE să fie al doilea partid al României și să depășească PNL.

"Eu mă rog în fiecare seară să rămână la conducerea PNL-ului cei doi lideri. Dacă vom reuși să performăm la guvernare și la nivel local și la nivel guvernamental, putem să ne consolidăm în așa fel încât să ne atingem acest obiectiv", a mai spus Tăriceanu, care a participat la întâlnirea de la Neptun alături de copreședintele ALDE Daniel Constantin.

Tăriceanu a subliniat că ALDE este singurul partid de factură liberală în momentul de față în România, iar programul său politic la parlamentare se va axa pe două direcții.

"Una din ele (...) este cea legată de apărarea drepturilor și libertăților individului, astăzi pusă serios în pericol de derapajele de la statul de drept, care le întâlnim din ce în ce mai frecvent prin forma abuzurilor și exceselor care se petrec împotriva simplilor cetățeni. Și al doilea element este cel legat de performanța economică, (...) lucru esențial pentru crearea bunăstării pentru cetățeni", a spus Tăriceanu.

El a mai afirmat că a demonstrat aceste lucruri între 2004-2008 și între 2012-2015, însă efortul a fost "curmat" odată cu venirea guvernului tehnocrat.

Referitor la o posibilă concurență în alegeri din partea PRU, Tăriceanu a spus că acest subiect este "o gogoașă" care s-a umflat și cu ajutorul mass-media.

"Noi, ca partid de esență nu numai liberală, dar și democrată, respingem orice discurs naționalist, xenofob, de genul celui care urmează să fie promovat de acest partid", a spus Tăriceanu.

Copreședintele ALDE a făcut referire și la afirmațiile ambasadorului SUA de la Chișinău, James Pettit, precizând că ceea ce s-a întâmplat este "o realitate neplăcută cu care România se confruntă".

"România trebuie să se manifeste ca o țară care are propriul ei interes național și este o țară suverană, după cum este și Moldova. Cred că suveranitatea unei țări este dată, în primul rând, de voință populară și eu cred că, în final, ce va face Moldova, că va rămâne ca țară independentă sau va dori să se unească cu România, trebuie să rămână la alegerea cetățenilor și nu să ascultăm sfaturile ambasadorilor", a precizat Tăriceanu.

Acesta a mai afirmat că foarte mulți dintre decidenții politici, inclusiv guvernul tehnocrat, cred că singura politică externă pe care România trebuie să o ducă este una de "euro-confort".

"Ce spun marile țări europene, noi spunem: 'Da, să trăiți, am înțeles, facem la fel'. Nu există un sentiment de suveranitate națională, de demnitate, pe care îl văd la toate celelalte țări. Nu văd nicăieri, nicio țară în jurul Europei, ambasadori care să vină să dea lecții, să facă declarații publice, să spună ceea ce este bine și ceea ce este rău. Mai ales că nici în țările lor nu e totul perfect. Și ce fac oamenii politici de la noi? Se pleacă, invită ambasadorii. Procurorul general, șeful DNA se duc la discuții la ambasadă. Ce să discute cu ei? Un ambasador trebuie să discute cu ministrul de externe sau cu secretarul de stat. Dar ce să discute cu puterea judecătorească? Nicăieri nu se întâmplă acest lucru", a spus Tăriceanu.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cerban, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

2016-09-03 17:58:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!