Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Rama al X-lea, încoronat ca rege al Thailandei (fişă biografică)

Rama al X-lea, încoronat ca rege al Thailandei (fişă biografică)

Rama al X-lea, încoronat ca rege al Thailandei (fişă biografică)
 

La 4 mai 2019 are loc ceremonia de încoronare a regelui Maha Vajiralongkorn al Thailandei, care va purta titlul de Rama al X-lea. Această ceremonie face parte dintr-o suită de evenimente ocazionate de urcarea pe tron a noului rege, care a început la 1 decembrie 2016, dată la care acesta a acceptat invitaţia oficială a preşedintelui Adunării Naţionale Legislative din Thailanda de a urca pe tron.

Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun s-a născut la Bangkok, în Palatul Dusit, pe 28 iulie 1952. Este unicul fiu al regelui Bhumibol Adulyadej (Rama al IX-lea) şi al reginei Sirikit, conform site-ului www.mahavajiralongkorn.com.

La vârsta de un an, lui Maha Vajiralongkorn i-a fost dat primul nume de către Somdet Phra Sangkharat Chao Kromma Luang Wachirayanawong, al XIII-lea Patriarh Suprem al Thailandei din era Rattanakosin.

Prima parte a educaţiei lui Vajiralongkorn a avut loc la şcoala Palatului Dusit. După clasa a VII-a, acesta a fost trimis să studieze la şcoli publice din Marea Britanie, prima oară la King's Mead School din Sussex, după aceea la Millfield School din Sommerset. În 1972 s-a înscris la Royal Military College din Duntroon, Australia, unde a urmat instrucţia militară şi a obţinut diploma de licenţă în domeniul artelor liberale. A absolvit în 1976 cu gradul de locotenent. O a doua diplomă de licenţă în drept a obţinut-o după absolvirea cursurilor Sukhothai Thammathirat Open University, mai notează sursa citată.

În 1972, prinţul Vajiralongkorn a fost numit, de către tatăl său, prinţ moştenitor al Thailandei. După moartea tatălui său, la 13 octombrie 2016, Maha Vajiralongkorn a cerut o perioadă de doliu înainte de a prelua tronul. A acceptat tronul pe 1 decembrie 2016 însă ceremoniile de încoronare se vor întinde pe o durată mare, cea mai importantă având loc la 4 mai 2019. În comparaţie, ceremonia de încoronare a tatălui său a avut loc la patru ani după ce a urcat pe tron, mai notează sursa citată. În calitate de monarh al Dinastiei Chakri, Maha Vajiralongkorn va purta numele de Rama al X-lea, conform sursei citate.

Pe 4 mai, la ora locală 12, va începe ritualul purificării regale la reşedinţa regală Chakrabat Biman. Apoi, în sala tronului va avea loc ceremonia de ungere în sala tronului la Baisal Daksin. Regele va urca pe tron şi va sta sub Umbrela cu nouă niveluri, unde brahminul-şef îi va prezenta Placheta regală din aur cu titlul oficial, Însemnele regale, Ordinele antice şi auspicioase şi Armele suveranităţii. După ceremonia de încoronare şi învestitură, regele va prezenta prima sa comandă regală, conform site-ului oficial phralan.in.th.

 

Foto: (c) AP


La orele 14.00, regele va acorda o audienţă membrilor familiei regale, consiliului regal, Guvernului şi oficialităţilor adunate în sala tronului. După audienţă, la ora 16.00 regele va merge la Temple of the Emerald Buddha pentru a se proclama Ocrotitor Regal al budismului iar după aceea va avea loc ceremonia preluării reşedinţei regale.

Pe 5 mai, începând cu ora 9, în sala tronului va avea loc ceremonia acordării Cifrului regal şi a Titlului regal. La ora 16.30, regele va fi purtat în palanchinul regal într-o procesiune care va înconjura oraşul Bangkok. Pe 6 mai regele va acorda o audienţă publică în balconul palatului regal iar apoi, începând cu ora 17.30, va acorda o audienţă membrilor corpului diplomatic în sala tronului, mai notează sursa citată.

Ultima procedură a încoronării regelui Rama al X-lea va avea loc în octombrie 2019, aceasta fiind Procesiunea cu Şalupa Regală, în care Majestatea Sa va călători pe râul Chao Phraya către Wat Arun (Templul Răsăritului) cu ocazia prezentării robelor către călugării budişti.

 

Foto: (c) RUNGROJ YONGRIT / EPA


Procesiunile regale prezintă gloria şi puterea monarhului în conformitate cu credinţele tradiţionale şi cu obiceiurile curţii transmise din generaţie în generaţie, notează site-ul oficial al Departamentului pentru Relaţii Publice al Guvernului Thailandei, thailand.prd.go.th.

AGERPRES (Documentare - Daniel Olteanu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

2019-05-04 09:00:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!