Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

J.K. Rowling va publica urmarea romanului polițist publicat sub pseudonim

J.K. Rowling va publica urmarea romanului polițist publicat sub pseudonim

 

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea celebrei seriei de romane 'Harry Potter', care anul trecut a publicat sub pseudonim un roman polițist bine primit de critică înainte să se știe cine l-a scris, a anunțat luni că va lansa, pe 19 iunie, urmarea aventurilor detectivului său privat.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Primul ei roman polițist, 'The Cuckoo's Calling' (Cântecul cucului), a apărut în aprilie 2013, ca autor figurând un anume Robert Galbraith, amintește agenția Belga. Romanul îl are ca personaj principal pe Cormoran Strike, fost soldat rănit în Afganistan ajuns detectiv privat, care investighează sinuciderea unui manechin.

Cartea a fost salutată de critică ca un 'prim roman remarcabil', înainte ca Sunday Times să descopere adevăratul autor al romanului devenit best-seller. Al doilea volum se numește 'The Silkworm' (Viermele de mătase) și este semnat tot Robert Galbraith, arată autoarea pe site-ul său. Lansarea în Marea Britanie este prevăzută pe 19 iunie.

J.K. Rowling a spus că a preferat să scrie sub pseudonim ca să evite agitația mediatică. În noul roman, ea aduce în prim-plan același detectiv, care anchetează de această dată cu asistentul său, Robin Ellacott, moartea unui scriitor.

Cărțile autoarei britanice avându-l ca erou pe micul vrăjitor Harry Potter s-au vândut în peste 450 milioane de exemplare, fiind și ecranizate pentru marele ecran.

AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Mihaela Toth)

2014-02-18 14:37:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!