Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

CCR explică de ce este neconstituţional ca o persoană să-şi plătească spitalizarea în cazul autoaccidentării

CCR explică de ce este neconstituţional ca o persoană să-şi plătească spitalizarea în cazul autoaccidentării

CCR explică de ce este neconstituţional ca o persoană să-şi plătească spitalizarea în cazul autoaccidentării
 

Curtea Constituţională a României a publicat vineri motivarea deciziei din 5 decembrie 2019, prin care a stabilit că este neconstituţională o sintagmă din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care se referă la plata tratamentului medical de către o persoană, spitalizată în urma producerii unui accident din vina sa.

Excepţia de neconstituţionalitate admisă de CCR se referă la sintagma "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" din cuprinsul articolului 320 alineatul (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Această excepţie a fost ridicată de către un bărbat care a produs în iunie 2015 un accident auto din vina sa, fiind internat pentru câteva zile în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Ulterior, spitalul l-a dat în judecată pe autorul accidentului şi a obţinut la Judecătoria Târgu Mureş ca acesta să plătească contravaloarea serviciilor medicale.

La judecarea apelului, Tribunalul Târgu Mureş a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a art. 320 alineatul (1) din Legea 95/2006, care stipulează: "(1)Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată".

În motivarea excepţiei se arăta că, prin textul de lege criticat, se reglementează cu privire la obligarea persoanei care a suferit un accident la plata cheltuielilor proprii de spitalizare, condiţionându-se practic ocrotirea sănătăţii de efectuarea unor plăţi către unitatea sanitară, deşi persoana vătămată este asigurată şi contribuie la asistenţa sanitară de urgenţă, ceea ce produce consecinţe majore asupra vieţii şi integrităţii sale corporale, valori protejate prin art. 22 din Constituţie.

CCR susţine că, potrivit art. 34 din Constituţie, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, ceea ce semnifică faptul că statul are obligaţia pozitivă generală de a lua măsuri în acest sens, prin garantarea unui cadru legislativ corespunzător şi alocarea resurselor necesare pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale.

CCR explică faptul că art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 aduce un element de noutate, şi anume obligaţia suportării cheltuielilor ocazionate de asistenţa medicală acordată pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane.

Sintagma "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" a fost introdusă printr-un amendament adoptat de Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, care se regăseşte în anexa la raportul asupra proiectului de lege pentru aprobarea OUG 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

În motivarea amendamentului se reţine că acesta s-a adoptat pentru clarificarea situaţiei accidentelor rutiere.

Curtea constată că, la data introducerii sintagmei criticate în lege, era în vigoare Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, care în art. 49 şi 50 prevedea că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, terţelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule şi excludea expres conducătorul autovehiculului de la beneficiul despăgubirilor.

Acelaşi cadru normativ a fost menţinut prin prevederile art.11 alin.(1) şi ale art.13 lit.b) din OUG 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, precum şi prin dispoziţiile art.10 alin.(2) şi ale art.12 lit.b) din Legea nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

"În concluzie, Curtea reţine că sintagma criticată, astfel cum a fost redactată, nu este circumstanţiată în niciun fel la daunele care se acordă în caz de accident de autovehicul, ci se referă la toate tipurile de autoaccidentări, indiferent de natura lor. Pentru ca excluderea de la dreptul la repararea prejudiciului să vizeze numai situaţia accidentelor rutiere, legiuitorul ar fi trebuit să modifice Legea nr.136/1995 - legea specială ce reglementa asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar nu Legea nr. 95/2006, legea - cadru în domeniul asigurărilor de sănătate. Astfel, Curtea apreciază că în privinţa dreptului la repararea prejudiciului al persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătăţii propriei persoane a avut loc o schimbare radicală de optică a legiuitorului, care s-a întemeiat pe o raportare incorectă la realitatea normativă, efectul fiind vulnerabilizarea situaţiei juridice a persoanelor asigurate prin eliminarea totală a dreptului la repararea prejudiciului în privinţa daunelor antereferite", declară CCR.

Curtea precizează că art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede ca persoana asigurată să răspundă faţă de furnizorul de servicii medicale pentru daune aduse sănătăţii propriei persoane 'din culpă', adică indiferent de forma de vinovăţie, răspunderea urmează să fie angajată atât pentru săvârşirea faptelor cu intenţie şi din culpă gravă, cât şi pentru culpă uşoară şi cea mai uşoară culpă.

Cu privire la răspunderea civilă delictuală, Curtea afirmă că atât sub imperiul Codului civil de la 1864, cât şi în reglementarea cuprinsă în prezent în art.1.349 din Codul civil, autorul faptei ilicite are obligaţia să repare integral prejudiciul cauzat prin fapta sa, independent de faptul că a acţionat cu intenţie sau din culpă.

"Analizând acest cadru normativ în care sunt dezvoltate garanţiile dreptului la ocrotirea sănătăţii, reglementat principial prin art. 34 din Constituţie, Curtea reţine că persoanele asigurate potrivit Legii nr. 95/2006, care au obligaţia să plătească sumele ce constituie contribuţia la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestaţie, de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, aşa cum prevede art. 219 alin.(2) lit.a) din Legea nr. 95/2006. Consacrarea prin lege a asigurărilor sociale presupune drepturi şi obligaţii atât pentru asigurat, cât şi pentru stat, esenţială fiind acoperirea unui risc în cazul producerii anumitor evenimente ce privesc sănătatea asiguraţilor. Dreptul la ocrotirea sănătăţii impune stabilirea riscurilor asigurate într-o manieră care să protejeze viaţa şi integritatea corporală", spune CCR.

Curtea constată că garanţia dreptului la ocrotirea sănătăţii prevăzută de art. 219 alin.(2) lit.a) din Legea nr. 95/2006, şi anume ca persoanele asigurate să beneficieze de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale, este înlăturată complet în cazul autoaccidentării.

"Faptul că, indiferent de tipul de culpă, persoana care a adus daune sănătăţii propriei persoane va fi obligată să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, neagă dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul persoanelor asigurate care în schimbul plăţii contribuţiei la asigurările sociale ar trebui să beneficieze de o contraprestaţie din partea statului atunci când riscul asigurat - vătămarea sănătăţii propriei persoane - se produce. Astfel, riscul suportat de asigurător - în cazul de faţă statul - se diluează până aproape de dispariţie, întrucât săvârşirea oricărei fapte prin care se aduce atingere sănătăţii propriei persoane presupune o minimă culpă în săvârşirea sa", este concluzia CCR.

AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

2020-06-26 14:40:21
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!