Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Învăţământ

Învăţământ

Toate școlile din județ vor închise, luni, în baza unei decizii a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Suceava.

 

Foto: (c) SILVIA MARCU / AGERPRES ARHIVA

 

Prefectul Florin Sinescu a anunțat, duminică, hotărârea ca toate cele 822 unități școlare din județ să fie închise, din cauza temperaturilor foarte scăzute prognozate.

2014-01-26 14:53:00
Vezi Continuarea 

Prahova: Cursuri suspendate luni și marți în toate școlile din județ din cauza vremii

Cursurile în toate unitățile de învățământ de pe raza județului Prahova vor fi suspendate luni și marți din cauza vremii, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Prahova, Aurel Graur.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

 

Conform sursei citate, la nivelul județului Prahova sunt aproximativ 700 de unități de învățământ la care învață aproximativ 100.000 de elevi.

2014-01-26 14:11:00
Vezi Continuarea 

MEN: Școli închise luni în 27 de județe și București

Școlile vor fi închise luni în 27 de județe și în municipiul București din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

 

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES ARHIVA

 

Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale, școlile vor fi închise luni și marți în Capitală.

2014-01-26 13:49:00
Vezi Continuarea 

Costoiu: Studenții care au examene și nu se pot prezenta din cauza vremii le vor susține la o altă dată

Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că a vorbit cu toți rectorii de universități pentru a da posibilitatea studenților din zonele afectate de vremea nefavorabilă, care nu pot ajunge la examene, să le susțină la o altă dată.

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

 

Potrivit lui Mihnea Costoiu, Universitățile din București, Târgoviște și Pitești își vor suspenda cursurile.

"Am vorbit cu toți rectorii astfel încât să dăm posibilitatea studenților care nu pot să se prezinte la examene să le susțină la o altă dată", a precizat ministrul.

În ceea ce privește Universitatea Politehnica din București, acesta a spus că având în vedere că mulți dintre studenți stau în cămin și distanța este foarte mică de universitate, cei mai mulți nu vor întâmpina impedimente în a se prezenta la examene.

Universitatea din București a precizat duminică prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES, că activitatea didactică va fi suspendată luni 27 ianuarie.

2014-01-26 13:03:00
Vezi Continuarea 

Dâmbovița: Școlile din județ vor fi închise luni

Toate școlile din Dâmbovița vor fi închise luni, a declarat duminică, pentru AGERPRES, inspectorul școlar general adjunct, Ovidiu Băsceanu.

 

Foto: (c) FLORIN MATEI / AGERPRES FOTO

 

El a precizat că decizia a fost luată de Ministerul Educației.

''Vom analiza prelungirea perioadei, dacă vremea o va impune, dacă vor fi drumuri blocate în județ'', a adăugat Ovidiu Băsceanu.

De asemenea, Universitatea Valahia din Târgoviște a decis suspendarea cursurilor, luni și marți.

Cursurile Universității Valahia din Târgoviște vor fi suspendate luni și marți, din cauza vremii nefavorabile, a declarat duminică, pentru AGERPRES, rectorul unității de învățământ, Călin Oros.

2014-01-26 12:54:00
Vezi Continuarea 

Argeș: Toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ vor fi închise luni

Toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Argeș vor fi închise luni, au anunțat duminică reprezentanții Instituției Prefectului.

 

Foto: (c) NASTASE CRISTIAN / AGERPRES FOTO

 

Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la propunerea Inspectoratului Școlar Județean, din cauza vremii nefavorabile, mai multe zone ale județului fiind afectate de ninsorile abundente și de viscol.

2014-01-26 12:52:00
Vezi Continuarea 

Brăila: Toate școlile din județ, cu excepția celor din municipiu, vor fi închise luni și marți

Toate unitățile de învățământ din județul Brăila, cu excepția celor din municipiul reședință de județ, vor fi închise luni și marți, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a declarat duminică pentru AGERPRES șeful Inspectoratului Școlar Județean, Iulian Danielescu.

 

Foto: (c) NASTASE CRISTIAN / AGERPRES FOTO

2014-01-26 11:29:00
Vezi Continuarea 

Buzău: Pricopie cere inspectorilor școlari să analizeze posibilitatea de a suspenda cursurile în unitățile de învățământ

Ministrul Educației Remus Pricopie a cerut inspectorilor școlari generali, duminică, la Buzău, să analizeze, în funcție de situația specifică fiecărei zone, posibilitatea de a suspenda total sau parțial cursurile în unitățile de învățământ din județ.

 

Foto: MIHAELA LETA / AGERPRES ARHIVA

 

''Recomandarea mea este să se facă evaluări pe fiecare localitate în parte și pe fiecare județ, iar inspectorul școlar general, în funcție de aceste date, are dreptul să suspende cursurile dacă este cazul. (...) Inspectorii școlari generali să analizeze și situația de a suspenda cursurile parțial, pentru anumite cicluri. Nu cred că putem să scoatem din casă un copil de grădiniță sau de învățământ primar, în cazul în care drumurile nu sunt curățate luni'', a spus ministrul, prezent la videoconferința cu prefecții.

2014-01-26 10:57:17
Vezi Continuarea 

Buzău: Aproximativ 70.000 de elevi vor sta luni și marți acasă

Unitățile de învățământ din județul Buzău își suspendă cursurile luni și marți.

 

Foto: MIHAELA LETA / AGERPRES ARHIVA

 

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău a decis, duminică, ca în cele peste 650 de unități de învățământ din județ cursurile să fie suspendate în primele două zile ale săptămânii viitoare. 

2014-01-26 10:57:00
Vezi Continuarea 

Cursuri suspendate luni și marți în București din cauza vremii nefavorabile

Cursurile vor fi suspendate luni și marți în București la recomandarea Instituției Prefectului și a Primăriei Generale, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

 

Inspectoratul Școlar al Municipiului București va informa Ministerul Educației Naționale despre decizia de suspendare a cursurilor, a precizat inspectorul Marian Banu.

2014-01-26 10:32:36
Vezi Continuarea 

MEN: Inspectoratele școlare vor hotărî dacă și unde se va dispune sistarea cursurilor luni

Ministerul Educației Naționale monitorizează, cu atenție, situația unităților școlare din județele aflate sub atenționare de cod portocaliu, iar în funcție de situația vremii, înregistrată pe parcursul zilei de duminică, inspectoratele școlare vor hotărî dacă și unde se va dispune sistarea cursurilor pentru ziua de luni.

 

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES ARHIVA

 

Potrivit unui comunicat al MEN, inspectoratele școlare județene/ al municipiului București au obligația de a se afla în legătură permanentă cu toate instituțiile care răspund de situațiile de acest gen — Prefectura, Primăria, Consiliul Județean, Poliția, ISU.

2014-01-25 13:12:01
Vezi Continuarea 

Premierul îi cere măsuri concrete ministrului Educației pentru combaterea neregulilor din școli

Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrului Educației, Remus Pricopie, să prezinte în termen de două săptămâni un set de măsuri concrete pentru combaterea neregulilor din școli.

 

Foto: AGERPRES FLUX / LIVIU SOVA

 

"Domnule ministru Pricopie (...), dacă aveți nevoie și de resursele Corpului meu de control, vă ajut, vreau să avem o situație foarte clară apropo de ce se întâmplă anormal de zeci de ani în învățământul românesc, dar acum avem și puterea politică și dorința de a pune capăt. Vreau să terminați codurile de etică, vreau să stabilim foarte clar ce se întâmplă cu meditațiile, cu toate celelalte, cu fondul clasei. Vreau să avem niște reglementări foarte clare, pentru că abuzurile care sunt relevate nu știu dacă sunt simple excepții sau nu cumva constituie o regulă", a afirmat prim-ministrul, în ședința de guvern.

2014-01-15 13:42:10
Vezi Continuarea 

Turcan: Adoptarea Codului etic al cadrelor didactice și finanțarea corectă a educației, soluțiile la corupția din sistem

Deputatul PDL Raluca Turcan afirmă că adoptarea unui Cod etic al cadrelor didactice și finanțarea corectă a educației reprezintă soluțiile pentru corupția din sistem.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / LIVIU SOVA

 

"PDL cere reluarea dezbaterii și adoptarea Codului Etic al cadrelor didactice care să menționeze clar obligațiile, drepturile și sancțiunile în cazul în care se încalcă prevederile. Valul de plângeri din partea părinților din ultima perioadă arată că în România cadrele didactice au ajuns administratori de ocazie pentru a compensa subfinanțarea cronică a învățământului de la bugetul de stat", afirmă Raluca Turcan, potrivit unui comunicat de presă.

Deputatul PDL susține, totodată, că "alocările bugetare pentru sistemul de educație demonstrează că USL refuză să prevină și să combată corupția și că se bazează pe contribuțiile directe ale părinților pentru finanțarea educației copiilor lor".

2014-01-14 12:28:04
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 13 IANUARIE

Referendumul pentru revizuirea Constituției va avea loc odată cu alegerile europarlamentare de la sfârșitul lunii mai, iar alegerile prezidențiale vor fi organizate cu 45 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui Traian Băsescu, a anunțat președintele PNL, Crin Antonescu, după ședința USL.

 

Foto: AGERPRES FLUX / LIVIU SOVA

 

* Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că USL a decis modificarea Legii electorale astfel încât la Camera Deputaților să se revină la votul pe listă, iar numărul deputaților să fie de maximum 300. El a afirmat că un număr mai mic de deputați asigură o întărire a prestigiului parlamentarilor și că numărul de 300 de deputați va fi trecut și în Constituție, pentru a împiedica fluctuațiile.

* Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că va face începând de luni verificări la trei unități de învățământ — Școala Gimnazială "Sf. Andrei", Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" și Colegiul Economic "Costin C. Kirițescu" — în urma mai multor sesizări primite.

* Mai mulți părinți de la Școala 10 vor fi audiați de polițiști luni și marți la Secția 6 Poliție în cazul învățătoarei care cerea bani și cadouri, au declarat pentru AGERPRES oficiali ai Poliției Capitalei.

* Omul de afaceri George Becali nu s-a prezentat din motive medicale la Judecătoria Sectorului 4, unde urma să se ia în discuție contestația reprezentanților Penitenciarului Jilava privind încadrarea sa în regim de detenție deschis.

2014-01-13 13:08:10
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 10 IANUARIE

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, cu unanimitate de voturi, că este neconstituțională legea descentralizării. CCR precizează că actul normativ încalcă principiul autonomiei locale, regimul constituțional al proprietății, principiul legalității și exigențele de claritate, precizie și predictibilitate a legii.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / GRIGORE POPESCU

 

* Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a semnalat că există o serie de informații conform cărora o altă școală din București ar putea fi anchetată într-un caz similar celui de la Școala 10, în care o învățătoare care cerea bani și cadouri părinților a fost destituită.

* Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, a declarat că la discuțiile care au avut loc joi cu reprezentanți ai ambasadei americane "s-a făcut o mică aluzie" potrivit căreia în SUA nimeni nu comentează hotărârile judecătorești.

* Senatoarea Gabriela Firea a anunțat că demisionează din toate funcțiile deținute în cadrul PSD, respectiv vicepreședinte la nivel național și președinte al organizației județene Ilfov, precum și din calitatea de membru al partidului.

* Executivul a stabilit un plafon de garanții în valoare de 495 milioane lei pentru cumpărarea locuințelor Agenției Naționale pentru Locuințe prin programul "Prima Casă", potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

* Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu i-a cerut premierului Victor Ponta să amâne intrarea în vigoare a noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală, programată pentru 1 februarie, avertizând că din cauza lipsei de personal s-ar putea ajunge la blocarea sistemului judiciar.

* Senatorii rămași în grupul PP-DD reprezintă un "nucleu dur", astfel că președintele partidului, Simona Man, consideră că nu există un pericol ca grupul din Senat să se desființeze, de la 1 februarie, prin plecarea unor membri către formațiunile politice aflate la putere.

2014-01-10 18:13:05
Vezi Continuarea 

Raluca Turcan acuză Guvernul că "lasă" profesorii fără salarii

Vicepreședintele PDL Raluca Turcan a acuzat joi Guvernul că "lasă sute de mii de profesori fără salarii" și a susținut că ordinul privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost luată "în grabă, fără a se analiza consecințele".

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / ISABELA PAULESCU

 

"Guvernul Ponta și-a demonstrat încă o dată incompetența și indiferența față de români prin aplicarea unor măsuri care conduc la întârzieri de minimum o săptămână a salariilor a peste 300.000 de salariați din învățământ. La fel ca și celelalte decizii adoptate de Guvernul Ponta, decizia emiterii ordinului privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost luată în grabă, fără a se analiza consecințele. 'Guvernarea-pe-picior Ponta' nu a explicat nicio secundă de ce a luat această decizie, de ce a luat-o la final de an și dacă știa că adoptarea ei va conduce la întârzieri serioase în plata salariilor bugetarilor. Premierul Ponta a ajuns să se ascundă în mod laș, zilele acestea, de frică pentru a nu fi confruntat cu toate problemele de imagine pe care le are", susține Turcan într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acesteia, premierul Victor Ponta "are datoria" să explice public de ce Guvernul său a luat decizii care "creează probleme financiare serioase pentru sute de mii" de angajați din învățământ și alți bugetari.

2014-01-09 16:00:00
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 DECEMBRIE

Guvernul a alocat 90 de milioane de lei - echivalentul a 20 de milioane de euro - în sprijinul sistemului educațional din Republica Moldova.

 

Foto: AGERPRES FLUX / ANGELO BREZOIANU

 

* Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a declarat, la începutul ședinței de guvern, că nu are dubii că Moldova va semna anul viitor acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

* Premierul Victor Ponta i-a oferit premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă, o colecție de DVD-uri cu desene animate traduse în limba română și a propus inițierea unei campanii naționale de strângere de cărți și materiale video în limba română care să fie date elevilor de peste Prut.

* Guvernul a pus la dispoziția Ministerului Agriculturii fonduri de 6,3 miliarde de lei pentru plata schemei de ajutor pe suprafață.

* Premierul Victor Ponta a anunțat într-o conferință de presă că luni vor fi inaugurați 37 de kilometri din Autostrada Lugoj — Deva.

* Premierul Victor Ponta a declarat că prima rectificare de buget pe 2014 se va opera în luna iulie și că în funcție de cifrele privind încasările pe primele trei luni se va decide dacă rectificarea va fi pozitivă sau negativă.

* Ciclul gimnazial și liceul vor avea o durată de patru ani fiecare, potrivit unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Legii Educației Naționale adoptate de Guvern.

* Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a anunțat că se va acorda tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun și elevilor din învățământul profesional.

2013-12-23 18:35:06
Vezi Continuarea 

Guvernul a alocat 20 de milioane de euro pentru sistemul educațional din Republica Moldova

Guvernul a aprobat în ședința de luni o hotărâre prin care alocă 90 de milioane de lei - echivalentul a 20 de milioane de euro - în sprijinul sistemului educațional din Republica Moldova.

 

Foto: AGERPRES FLUX / ANGELO BREZOIANU

 

Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta la începutul ședinței de Guvern, în prezența omologului său de la Chișinău, Iurie Leancă.

"Alocăm astăzi, prin hotărâre de guvern, 20 de milioane de euro (...), aprobăm 90 de milioane de lei, care merg în infrastructura de educație din Republica Moldova, bani de care vor beneficia copiii și, sigur, părinții care își duc copiii la grădinițe și la școli", a afirmat primul ministru.

Victor Ponta a apreciat că "vorbele nu sunt suficiente" pentru a sprijini Republica Moldova și a amintit o serie de gesturi concrete făcute de Guvernul de la București în sprijinul Chișinăului.

"E un moment în care putem să fim mai solidari și mai serioși atunci când vorbim de Republica Moldova. (...) Vorbele nu sunt suficiente. Dincolo de vorbe, dacă anul acesta terminăm pe partea românească gazoductul, pentru că s-a vorbit de zece ani și nu se făcuse niciodată nimic... Anul acesta am terminat linia de înaltă tensiune de la Fălciu-Gotești, trebuie să o dăm în funcțiune. TVR-ul, în sfârșit, după 7 ani, emite în Republica Moldova și ăsta e un lucru important. Domnul Arafat mi-a făcut o informare pe care am dat-o domnului prim-ministru Leancă și unul din sistemele de cel mai mare succes din România, SMURD-ul, trebuie extins și în Republica Moldova. Cu vizele am luat decizia și de la 1 februarie toți cetățenii moldoveni care au vize Schengen intră în România fără nicio altă viză suplimentară (...), lucruri foarte foarte foarte concrete care sunt cu adevărat de ajutor și care sper să sprijine fiecare cetățean din Republica Moldova și să sprijine Guvernul ca la anul, în noiembrie, când sunt alegerile, să țină acest drum proeuropean al Republicii Moldova", a anunțat Victor Ponta.

2013-12-23 14:41:34
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 20 DECEMBRIE

Scriitorul Stelian Tănase a fost validat de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în funcția director interimar al STRV, la propunerea PNL, cu 405 voturi pentru și două voturi împotrivă.

 

Foto: AGERPRES FLUX / GRIGORE POPESCU

 

* Deputatul Gheorghe Coman a vehiculat în discuțiile inițiate cu denunțătorul numele ministrului Agriculturii, al consilierului personal al acestuia, al președintelui ANSVSA, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al președintelui ANFP, al directorului APIA Buzău, al președintelui Consiliului Județean Buzău, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile și prin care s-a solicitat încuviințarea Camerei Deputaților pentru luarea acestei măsuri.

* Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaților au acces la dosarul deputatului Gheorghe Coman până luni dimineață, a anunțat președintele comisiei, Bogdan Ciucă.

* PDL București îi cere demisia primarului general, Sorin Oprescu, democrat-liberalii invocând "proasta gestionare" a problemei câinilor fără stăpân, dar și promisiunea edilului-șef că va demisiona dacă nu rezolvă această situație în 18 luni, pentru ca ulterior să spună că termenul nu poate fi respectat.

* Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a constatat încetarea activității Avocatului Poporului, Crișu Anastasiu, care și-a dat demisia, și a aprobat prin vot preluarea în interimat a acestei funcții de către adjunctul acestuia, Ecaterina Teodorescu.

* Primăria București impune restricții de trafic rutier în weekend pentru desfășurarea unor acțiuni de comemorare a eroilor martiri căzuți în Revoluția din decembrie 1989.

* Arborele genealogic al regelui Carol I, imprimat la Viena, decorat cu folie de aur cu cifra regelui și stema regatului, o excepțională piesă de patrimoniu național care a aparținut Casei Regale a României, a fost dat în custodie, pentru o perioadă de cinci ani Muzeului Național de Istorie a României.

2013-12-20 13:37:08
Vezi Continuarea 

Istoria totalitarismului ca materie în licee și înființarea unui muzeu al totalitarismului, inițiative legislative în dezbatere

Deputatul Dan Cristian Popescu, membru în grupul PDL, a organizat miercuri o masă rotundă ce a avut ca temă dezbaterea a două inițiative legislative privind studierea istoriei totalitarismului în licee și înființarea unui muzeu al istoriei totalitarismului în România.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / GRIGORE POPESCU

 

"Ambele inițiative au rolul de face cunoscute mai bine aceste lucruri, tinerii trebuie să cunoască istoria recentă a României, pentru că foarte multe probleme care astăzi deranjează și afectează viața oamenilor își au rădăcina acolo", a spus Popescu, inițiatorul celor două proiecte.

Potrivit acestuia, locația vizată pentru înființarea muzeului este Fortul 13 Jilava, vechea clădire unde erau închiși deținuții politici, o clădire adiacentă penitenciarului Jilava, astăzi închisă.

"Există mai multe proiecte pentru transformarea acestui edificiu într-un muzeu. Din păcate, accesul se face încă prin închisoarea Jilava și acolo este doar conservat. Noi vrem să punem acest muzeu pe harta obiectivelor cultural-turistice din România. Am vrea să ne cunoaștem istoria, să știm cum acolo au fost închiși, chinuiți și supuși unor condiții inumane doar deținuți politici pentru că aveau alte păreri decât regimul comunist", a subliniat deputatul.

"Aceste inițiative vor urma cursul unor dezbateri publice, ele vor fi perfecționate, pentru că eu am plecat mai mult cu niște idei și aș vrea să fie un consens în societatea civilă și în rândul persoanelor care sunt interesate de aceste subiecte, iar după ce vor avea o formă care va include cele mai multe idei, o să le depun oficial pe parcursul birocratic al unor propuneri de lege, probabil în februarie anul viitor, odată cu noua sesiune parlamentară", a explicat inițiatorul proiectelor.

În opinia directorului Institutului Național al Totalitarismului, Radu Ciuceanu, pentru înființarea acestui muzeu prima măsură ar fi intrarea în posesia Fortului 13, "un tezaur al poporului român atât prin jertfă, cât și prin obiectivul pe care și-l propune. Să ne grăbim. fiindcă acest fort este într-o continuă distrugere, iar cu cât timpul va trece noi vom dispare (n.r.foștii deținuți politici)".

La rândul său, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Andrei Muraru, a invitat la realism în ceea ce privește materializarea acestor proiecte, ințiativa privind muzeul implicând sume pe care statul nu le are.

"Avizul institutului va fi pozitiv. Am vrea ca discuția să fie practică, concretă, cu oameni care decid această chestiune. Trebuie să se discute cu secretarul general al Ministerului Culturii și să existe o decizie politică în acest sens. Orice inițiativă va trebui să primească un aviz pozitiv de la Guvern și de la Ministerul de Finanțe, care este sărac", a arătat Muraru.

2013-12-18 20:03:35
Vezi Continuarea