Alianța electorală PSD-UNPR-PC a depus sâmbătă la Biroul Electoral Central (BEC) dosarele de candidatură pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 25 mai.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Depunerea dosarelor de candidatură a avut loc în prezența celor trei lideri ai alianței — președintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, cel al Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, și președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.
Pe lista alianței, validată de Comitetul Executiv Național al PSD în luna februarie, pe prima poziție se regăsește actualul europarlamentar PSD Corina Crețu, pe locul al doilea — senatorul PSD Ecaterina Andronescu, pe locul al treilea se află Cătălin Ivan, eurodeputat și purtător de cuvânt al PSD.
Pe următoarele poziții se află fostul ministru al Comunicațiilor Dan Nica, senatorul UNPR Damian Drăghici, fostul ministru PC pentru IMM-uri Maria Grapini, europarlamentarii Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu, Viorica Dăncilă, adjunctul șefului de cabinet al comisarului european pentru agricultură, Sorin Moisă, și actualii eurodeputați Victor Boștinaru și Claudiu Ciprian Tănăsescu.Pe pozițiile 13-17 sunt candidați PC, UNPR, propunerile PSD București, ale TSD și PES activist.
La sediul Biroului Electoral Central au fost prezenți zeci de susținători ai Alianței electorale PSD-UNPR-PC.
AGERPRES/(AS — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Antonia Niță)