Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Adrian Severin: În atenția Comisiei de la Veneția

Adrian Severin: În atenția Comisiei de la Veneția

Adrian Severin: În atenția Comisiei de la Veneția
 

După o perioadă de relativă acalmie, articolele mele referitoare la „avizul preliminar” al Comisiei de la Veneția asupra legilor justiției din România, au readus pe pagina mea un val de injurii lansate de persoane cu identitate incertă; evident, faimoșii „postaci”.

Invazia acestora este de remarcat, însă, și la adresa de obicei mult mai menajată a dlui Ioan-Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, care a făcut aceleași remarci cu mine. Neputându-i cere acestuia să renunțe la dreptul la liberă exprimare pe motiv că ar fi „penal”, „pușcăriaș”, „infractor dovedit” (deși cineve sugera încurajator că ar fi totuși „infractor nedovedit încă”), unii intervenienți îl acuză, pe un ton trist, că ar ataca SRI care a făcut și face atât bine țării.

Chelul își pune astfel dinnou palma în cap. Ce legătură are SRI cu avizul abuziv al Comisiei de la Veneția, evident atinsă, cel puțin în acest caz, de aripa corupției? Cum se face că întrebările și acuzațiile de corupție adresate Comisiei de la Veneția activează oastea „postacilor” și pun la muncă batalioanele manipulatorilor profesioniști on line pe rețelele sociale din România? Este greu de imaginat că aici a lucrat direct Comisia de la Veneția prin oamenii săi. Nu are această instituție „postaci” în România; dacă îi are pe undeva.

Pe de altă parte, este greu de imaginat că niște neisprăviți cu limbaj suburban agresiv, implicați în agitațiile de stradă de la noi, care habar nu au ce este Comisia de la Veneția, s-au umplut de indignare revoluționară la auzul criticilor formulate de dl Pașcu sau de dna Ingrid Mocanu sau de mine la adresa acesteia, și au trecut la acțiune. Nu!

În conducerea conducerea Comisiei de la Veneția, sunt însă și persoane de maximă probitate, pe care le cunosc personal, și care, cu certitudine se vor sesiza la auzul scandalului iscat în România de un aviz care miroase de la o poștă a corupție. Verificând, ei vor afla cine și-a băgat coada pentru a se da drumul respectivului document în încercarea de a valorifica abuziv prestigiului respectivei instituții. Ce vor descoperi cu acest prilej? Putem ghici! Că printre alții, în coruperea experților Comisiei au fost implicați și comitenții români ai „postacilor” revoltați.

Iată explicația reacției „preventive” robuste a acestora, constând în aruncarea cu lături, minimalizarea și denigrarea celor care în România au pus degetul pe rană. Injuriile la adresa noastră sunt perdeaua de fum din spatele cărora li se strigă celor din Comisia de la Veneția: „Nu îi băgați în seamnă! Sunt doar niște penali!”

Am astfel semnul că am lovit în plin. Că persoane din România sunt amestecate în pervertirea activității unei instituții internaționale prestigioase, spre a aduce astfel profit uneia dintre taberele - antidemocratică și antinațională - angajate în luptele politice interne de la noi. Este bine de notat. Inclusiv în cetatea dogilor.


Adrian Severin

2018-07-21 07:41:00
Vocea României
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!