Prima lună a verii, iunie, ne răsfaţă cu mirosul teilor. Numită în tradiţia populară "Cireşar" sau "Cireşel", în această lună ne bucurăm de aroma şi dulceaţa acestor fructe.
Denumirea acesteia derivă din latinescul "junius", dar se presupune că ar putea proveni şi din "juniores", care înseamnă "tineret", această lună fiind menită să sărbătorească populaţia tânără, în epoca romană. Poetul Ovidiu a oferit şi explicaţia - zeiţa Iuno (Iunona sau Junona) a revendicat această lună. Iuno era soţia lui Jupiter, iar romanii o considerau zeiţa protectoare a femeilor. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au schimbat în timp, unele chiar la cererea Bisericii.
Iunie este a şasea lună a anului în calendarul gregorian şi iulian, are 30 de zile, cu ziua de 15 ore şi noaptea de 9 ore.
Fazele Lunii
Soarele: la începutul lunii, răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 20 h 53 m, iar la sfârşitul lunii, răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 21 h 04 m.
La 21 iunie ora 12 h 14 m - are loc Solstiţiul de vară.
Pe 22 iunie începe zodia Racului, care se încheie pe 22 iulie.
Luna - reprezintă perioada cât durează o rotaţie a astrului (Lunii) în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde, aproximativ 29 zile şi jumătate. În această mişcare, se disting patru faze: Lună Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină, Ultimul Pătrar.
Fazele Lunii: 07 iunie - Luna la Primul Pătrar la 16 h 48 m; 14 iunie - Lună Plină la 13 h 52 m (Luna începe să descrească); 21 iunie - Luna la Ultimul Pătrar la 05 h 11 m; 29 iunie - Lună Nouă la 05 h 52 m (Luna începe să crească), potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.
Tradiţii şi obiceiuri populare
Potrivit prezicerilor populare, dacă în iunie fulgeră şi tună, vara va fi ploioasă şi recoltele de grâu vor fi bogate, iar dacă plouă mult, se strică via şi strugurii. Dacă sunt omizi, va fi recoltă bună la grâu şi la struguri.
În această lună, se seamănă ridichile de toamnă, guliile şi conopida de iarnă, se sapă viile a doua oară.
În războiul dintre forţele naturii, omul, pentru a le îmbuna, le-a preamărit, dedicându-le sărbători şi obiceiuri (Timoftei, Vartolomeu, Onofrei, Elisei, Sânpetru). În acest an, luna iunie debutează cu Moşii de Vară şi Rusaliile. Târgurile Drăgaicei şi Sânzienelor, organizate în a doua jumătate a lunii iunie, păstrează amintirea unei divinităţi preistorice a agriculturii, celebrată la solstiţiul de vară, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ''Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român'' (2000).
Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat din zona respectivă. Încinşi cu brâuri din frunze de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.
Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.
În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţară şi chiar de regiunea respectivă. Pentru locuitorii satelor, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă plouă în 24 iunie sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă.
AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
DOCUMENTAR: Luna iunie