Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Cultură-Educaţie

Cultură-Educaţie

Scriitoare, om politic, o femeie răpitor de frumoasă, cu o inteligență strălucitoare, prințesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai distinse personalități ale aristocrației europene din secolul XX. Descendentă a ilustrelor familii Lahovary și Mavrocordat, ea s-a remarcat și ca gazdă a fastuoaselor întâlniri mondene de la Palatul Mogoșoaia, palat pe care îl iubea nespus.


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA 



Născută în urmă cu 125 de ani, la 28 ianuarie 1889, la București, figură-cheie pentru diplomație, literatură și, în general, "lumea bună" a Europei interbelice, prințesa Martha Bibescu este un exemplu strălucit pentru supraviețuirea "sângelui albastru''.

Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl său, Ion N. Lahovary a fost, de-a lungul anilor, ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu și-a împlinit educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească.

Prin forța împrejurărilor, cercul prietenilor Marthei Bibescu a fost ilustru. O dată — abia se ridicase în picioare — a văzut pe o măsuță din salonul Legației de la Paris fotografia prințului moștenitor și "portretul unei tinere fete cu părul blond, pe care prințul avea s-o ia în căsătorie: principesa Maria". I-a reîntâlnit câțiva ani mai târziu la Constanța, unde au petrecut împreună vacanța de Paște. Avea 12 ani și sfiiciunea unui copil crescut la mănăstire. Așa a crezut prințul Ferdinand, deși ceva din acest copil îl magnetiza și îl intimida. "Ceea ce-i era drag în mine era copilăria", își amintea ea peste un sfert de veac.

A fost mult timp, datorită calităților sale extraordinare, prietena principesei Maria, viitoarea regină a României. Aceasta o admira sincer.

''Martha intrase în viață înțeleaptă de la început și plină de știință. De copilă, Martha era un om în toată firea. Am cunoscut-o fetiță, în primii ani după venirea mea în România, căci era între noi o diferență de zece ani. O poreclisem 'poney' (...). Din prima ei copilărie, Martha dădea semne că va fi frumoasă și visa măriri. O însuflețea tot ce era măreț în astă lume, fie că era vorba de regi sau de orice alt lucru de seamă. Nume mari, succese mari, talente mari, cariere fabuloase, toate o vrăjeau pe mica fetiță cu ochi căprui, cu minte ageră și cercetătoare. Îmi plăcea să o am pe lângă mine; avea o fire nespus de bogată și de învioratoare, iar adorația ce avea pentru mine îmi măgulea vanitatea de ființă tânără. Aveam doar un nume însemnat și două lungi șiruri de străbuni în amândouă capetele Europei; toate acestea le știa Martha. Ca toți Lahovareștii era un soi de enciclopedie chiar la vârsta ei fragedă, și avea o memorie minunată; niciodată nu uita nimic și nici nu se înșela. Chiar când era copilă nu mi se părea că sunt lângă un suflet mult mai tânăr decât al meu. În 'poney' nu era nimic naiv, ochii erau pânditori și mintea mereu în lucrare. Fetița frumoasă ajunse o femeie cât se poate de atrăgătoare, ba chiar o adevărată frumusețe: cu ochii ei mari, (...) Martha avea ceva din Circe în puterea ei de a fermeca'', o descrie regina Maria în ''Povestea vieții mele''.

Prin căsătoria, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea a devenit prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

Prințul George Valentin Bibescu descoperise în "minunata copilă" femeia visurilor sale. Până în momentul oficierii căsătoriei, logodnicii au locuit în castelul de la Posada împreună ori sub supravegherea prințesei de Beauffremont, Henriette de Caraman-Chimay, nepoata lui Napoleon I și mama prințului Bibescu. După dispensa Vaticanului — viitoarea mare scriitoare fiind catolică — s-a putut celebra căsătoria, cu mare fast, la biserica Domnița Bălașa. Martha nu împlinise 17 ani.

"Pe atunci îmi ascundeam vârsta și asta din considerente contrarii celor ce provoacă îndeobște asemenea minciuni. Căsătoria mea de o precocitate care din secolul al XVIII-lea nu-și mai găsea locul în moravurile societății franceze, făcea mistificarea lesnicioasă: eram luată drept o fetișcană", — a mărturisit ea, peste ani.

Trei ani mai târziu, prima ei carte a propulsat-o printre elitele spiritualității europene. Totul a început de la o călătorie. Curând după căsătorie, soții Bibescu au plecat în Persia, unde prințul George Valentin Bibescu a primit o însărcinare diplomatică. Trei automobile decapotabile au străbătut, cu viteza neverosimilă de 30 de kilometri pe oră, șosele și drumuri stăpânite până atunci doar de trăsuri și de cămile. La întoarcerea în Franța, "ispitită" de Maurice Barres să aștearnă pe hârtie impresiile de călătorie, prințesa a devenit scriitoare. "Cele opt paradisuri", cheia ce i-a deschis poarta consacrării, a entuziasmat. Academia Franceză a premiat-o, Apollinaire și Anatole France s-au întrecut în laude, iar Marcel Proust i-a declarat: "Sunteți un scriitor desăvârșit, prințesă..." 

 

alternative text


Foto: Palatul Mogoșoaia
(c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

A scris lucrări autobiografice și de inspirație istorică, unele publicate sub pseudonimul Lucille Duclos. A primit oaspeți de seamă la Posada și la Mogoșoaia, palatul primit în dar, în anul 1912, de la soțul ei. Asemenea rudei sale prin alianță, Elena Văcărescu, a luptat pentru țara sa. În Primul Război Mondial, din octombrie 1916 până în mai 1918, a condus Spitalul nr. 118, amenajat pe proprie cheltuială în grajdurile de pe Strada dr. Grozovici. Rolul ei exact se poate presupune din nota Zoiei Bengescu, datată 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijorați în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă". I-a cultivat pe germani pentru a culege informații. A acționat astfel în memoria lui Ioan N. Lahovary, mort fulgerător în 1915, și în acord cu soțul ei. Aviator pasionat, prințul Bibescu se înrolase voluntar în Armata Română și sub comanda lui cele două escadrile de recunoaștere ale forțelor aeriene române au efectuat numeroase raiduri deasupra liniilor germane.

''A fost acuzată de spionaj. S-a spus și că lordul Thompson a fost cel care a inițiat-o! Nu avea la ce să o inițieze, că era mai deșteaptă decât Thompson, a moștenit și de la Lahovarești, și de la Mavracordati toate calitățile lor'', spunea într-un interviu televizat academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

A urmat publicarea volumului "Izvor, țara sălciilor", o simfonie de culori pastelate, de verdicte și de profeții optimiste. "Va veni o vreme când acest popor român, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă... Din această țară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece și muzică, neamul acesta va renaște după un mileniu de existență și lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârșit, tot ceea ce el posedă din conștiința universală", scria Martha Bibescu. Succesul cărții a fost imens. "Cum să nu iubești România după ce-ai citit 'Izvor'"?! — se întreba retoric Rainer Maria Rilke.

Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, a primit vestea că dragul său palat a fost jefuit. Pagubele erau foarte mari: mobilierul distrus, perdelele smulse, vesela furată, iar bisericuța ortodoxă din curtea palatului transformată în grajd. După 1925, Martha Bibescu a investit toți banii obținuți din vânzarea moșiilor Lahovari și a cărților sale pentru restaurarea palatului, iar la sfârșitul anului 1927, Mogoșoaia arăta fabulos.

 

alternative text


Foto: Palatul Mogoșoaia
(c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FLUX

După venirea la putere a lui Carol al II-lea, prietenul ei de-o viață și partener de vânătoare, prima lovitură pe care a resimțit-o Martha Bibescu a fost asasinarea lui I.G. Duca. Din acel moment, între ea și Mișcarea Legionară s-a deschis o prăpastie adâncă, devenită periculoasă după izgonirea lui Carol al Il-lea. Volumul ei "Izvor, țara sălciilor" a fost ars în public, în Piața Victoriei, pe rugul format din "cărți otrăvite". În dimineața zilei de 23 noiembrie 1940 i-au venit legionarii lui Horia Sima la ușă.

"Unul dintre valeți se înființează în camera chinezească și-mi spune: 'Îmi pare rău să vă spun, este percheziție legionară în casă. Treaba a durat de la 9 dimineața până la 6 seara... La șase seara, legionarii pleacă în camionul cu care au venit. Au jefuit spiritul acestei case (Palatul Mogosoaia, n.r.) fără niciun folos pentru nimeni", scria Martha. Patru zile mai târziu ea menționa sec: "Legionarii au făcut dreptate: l-au asasinat pe Iorga!". Cine putea citi dincolo de cuvintele scrise, înțelegea durerea ei.

La 2 iulie 1941 a murit, în urma unui cancer pulmonar, prințul George Valentin Bibescu. Martha scria: ''George — astăzi. La ora 10 și 20. Agonia. Apoi moartea... Tot ce am scris despre tine în această zi, în care viața mea se sfârșește cu a ta, George...''. La Mogoșoaia, prin fața catafalcului, s-au perindat, trei zile și trei nopți, oameni de toate culorile politice.

De altfel, legăturile Marthei Bibescu cu mari oameni politici ai vremii sunt binecunoscute. Frumoasă, șarmantă și inteligentă, a știut întotdeauna să gestioneze cu naturalețe relațiile cu cei mai importanți bărbați ai Europei. ''A avut relații uimitoare în cercurile politice europene și americane: Asquith, șeful partidului liberal din Marea Britanie, Ramsay Mc Donald, fost de mai multe ori prim-ministru al Angliei, i-a cunoscut pe Winston Churchill, Anthony Eden, Neville Chamberlain, iar Sir Samuel Hoare a fost oaspetele ei la Mogoșoaia'', scrie Maria Brăescu în lucrarea sa de doctorat, în care a cercetat latura artistică a Marthei Bibescu.

2014-01-28 08:21:00
Vezi Continuarea 

Florina Cercel, Damian Crâșmaru, Adela Mărculescu și Costel Constantin, în premieră în piesa "Quartet"

Florina Cercel, Damian Crâșmaru, Adela Mărculescu și Costel Constantin se întâlnesc pe aceeași scenă în spectacolul "Quartet", care va avea premiera pe 1 martie, într-un nou spațiu dedicat teatrului din Capitală, Teatrelli, a declarat pentru AGERPRES actrița Florina Cercel.

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

 

Spectacolul este regizat de Dan Tudor și spune povestea a patru muzicieni celebri pensionați care se reunesc pentru a celebra aniversarea compozitorului Giuseppe Verdi printr-un mic concert. De altfel, textul de la originea spectacolului a fost ecranizat de Dustin Hoffmann în 2012, celebrul artist coordonând pentru acest film actori de excepție precum Maggie Smith, Michael Gambon și Billy Connolly.

"Eu o să joc rolul pe care îl are Maggie Smith în film", a spus Florina Cercel. Actrița, care împlinește marți 71 de ani, a spus că își va petrece o mare parte a zilei de naștere la repetițiile pentru acest nou spectacol. De altfel, ea și-a amintit că, de-a lungul timpului, a petrecut majoritatea aniversărilor pe scenă. "Anul trecut, când am împlinit 70 de ani, am fost sărbătorită de colegii de la Teatrul Național din Craiova, unde am jucat atunci în 'Gaițele'", a adăugat Florina Cercel.

Actrița Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamț. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964). În cei peste 40 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film și radio.

A debutat ca actriță pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galați, în 1964. În perioada 1965-1973 a jucat la Naționalul din Timișoara, în piese precum "Micul infern" de M. Ștefănescu, "Regele moare" de Eugen Ionescu, "Mincinosul" de C. Goldoni, "Acești îngeri triști" de D.R. Popescu.

2014-01-27 18:33:00
Vezi Continuarea 

Scurtmetraje de Mungiu, Porumboiu, Silișteanu, la "Weekendul Comediei Scurte", pe 1 și 2 februarie

Scurtmetraje semnate de Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu și Adrian Silișteanu vor fi prezentate pe 1 și 2 februarie la Cinema Patria, în cadrul programului ShortsUp "Weekendul Comediei Scurte", informează un comunicat al organizatorilor remis AGERPRES.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

 

Selecția de filme include scurtmetraje internaționale premiate, dar și producții autohtone ce traversează treisprezece ani de umor autentic românesc în patru producții memorabile. Fiecare dintre cele patru povești este inspirată din realitatea societății românești în tranziție.

Cel mai bun scurtmetraj la premiile Gopo 2013, "Șanțul" (regia: Adrian Silișteanu, România, 2012), va fi difuzat în prima zi a Weekendului Comediei Scurte. Filmul îl are în prim-plan pe actorul Adrian Titieni, jumătatea semnificativă a unui cuplu trecut de 50 de ani, care, deși se confruntă cu certuri domestice, reușește să-și păstreze echilibrul înrădăcinat de ani și ani într-o gospodărie trainică.

"Pastila de fericire" (regia: Cecilia Felméri, România, 2012) este o poveste ironică și moralistă despre confortul emoțional prefabricat, adusă la viață de Tania Popa, Dana Voicu, Adina Cristescu. Filmul a primit Premiul special la TIFF și premiul pentru cel mai bun scenariu la festivalul CineMAiubit.

Regizorii Cristian Mungiu și Corneliu Porumboiu sunt prezenți în programul ShortsUp cu două scurtmetraje de debut: "Mâna lui Paulista" (România, 1999) — descrierea unui univers contaminat de virusul telenovelelor, pentru care, aparent, nu există nicio scăpare — și "Călătorie la oraș" (România, 2003) — o poveste ce are drept personaje principale un învățător timid și un șofer descurcăreț, care își părăsesc satul pentru a lua de la oraș, aflat în sărbătoare, un "computer conectat la internet și un colac pentru closetul primarului". Filmul lui Porumboiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Karlovy Vary 2004 și locul al doilea în secțiunea Cinefondation Award a Festivalului de Film de la Cannes.

2014-01-27 16:34:00
Vezi Continuarea 

Romanul "Ordinea", de Alexandru Ecovoiu, va fi publicat în Spania

Romanul "Ordinea" al lui Alexandru Ecovoiu urmează să apară anul acesta în Spania, la Editura Del Subsuelo, în traducerea lui Joaquín Garrigós. Lansarea traducerii spaniole va avea loc în cadrul Târgului de carte LIBER de la Madrid, din primăvara acestui an, anunță luni editura Polirom.

 

Foto: AGERPRES FLUX / GRIGORE POPESCU

 

Cu o prefață semnată de Ion Simuț, "Ordinea" este povestea-parabolă a unui personaj mesianic care descoperă că înainte de cuvânt a fost ordinea, iar întâmplarea este pe punctul de a schimba destinul unei societății. Romanul lui Alexandru Ecovoiu, extrem de incitant, urmărește destinul lui Filip, un tânăr a cărui obsesie pentru ordine, transformată într-un surprinzător mijloc de a obține putere, va duce la construirea unei uriașe dezordini, cu efecte dintre cele mai neașteptate, arată editura românească.

2014-01-27 14:58:00
Vezi Continuarea 

Mic News - un proiect de ziar independent, realizat prin voluntariat

Mic News, un ziar lunar fondat în 2011 de Mihai Căldăraru, un tânăr crescut la orfelinat, prezintă anchete sociale realizate de reporteri care lucrează voluntar și este distribuit gratuit în instituțiile publice. Tânărul care a înființat publicația caută un partener care să îi tipărească ziarul, din martie.

 

Foto: (c) AGERPRES ARHIVA/ LUCIAN TUDOSE

 

Mihai Căldăraru și-a petrecut copilăria în trei centre de plasament din sectorul 4 din Capitală, este pasionat de jurnalism și în 2011 s-a hotărât să înființeze propriul ziar, MicNews, prin Asociația Mic News.

"Am vrut să fiu pe cont propriu, fără să mă comande nimeni, așa că în 2011 am început ziarul", a declarat tânărul de 27 de ani pentru AGERPRES. Echipa a format-o din prieteni și foști colegi de la orfelinat, care lucrează gratuit pentru această publicație. În lipsa unui sediu, echipa Mic News se reunește uneori ori la fast food, ori într-o cameră mică din centrul Capitalei.

Primul articol pe care l-a scris Mihai Căldăraru a fost o anchetă socială, publicată în urmă cu trei ani, despre cum supraveghetoarele de la un orfelinat din sectorul 4 furau mâncarea copiilor. De altfel, tânărul spune că pasiunea sa au rămas în continuare anchetele din centrele de plasament. Chiar dacă mărturisește că aceste articole nu schimbă neapărat sistemul, tânărul vrea ca poveștile acestea să ajungă cunoscute și în afara țării.

Mica publicație este distribuită și în afara României de către colaboratori din Koln și Chișinău. Cu un tiraj de 2.000 de exemplare, tipărite datorită unui parteneriat cu un ziar central, distribuția Mic News depinde de bunăvoința instituțiilor publice unde este pus la dispoziția publicului gratuit.

2014-01-27 14:17:00
Vezi Continuarea 

Maramureș: Cel mai valoros exponat al Muzeului de Mineralogie, un calcit alb-negru, a fost furat

Una dintre cele mai valoroase piese a Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, un calcit alb-negru, a fost furată din incinta muzeului.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA

 

Deși muzeul are sistem de alarmare și serviciu de pază, hoțul a spart geamul clădirii, iar în mai puțin de un minut a reușit să fugă cu valorosul exponat mineral.

"Extracția exponatului din clădire a durat mult peste 30 de secunde, asta arată că acțiunea a fost pregătită. Din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere realizată împreună cu poliția am realizat că timpul de pătrundere și părăsire a clădirii a durat sub un minut. În momentul ajungerii paznicului în zonă a fost constat furtul" a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Mineralogie Baia Mare, prof. Ioan Bob.

Acesta a mai precizat că mineralul furat este asigurat, dar ar prefera să fie găsit deoarece e una dintre cele mai prețioase piese din colecția de peste 600 de exponate din muzeu.

2014-01-27 12:31:00
Vezi Continuarea 

Nicolae Ceaușescu, subiect de dezbatere la UPA din Iași

Regimul condus de Nicolae Ceaușescu a fost temă de dezbatere la Facultatea de Științe Politice a Universității "Petre Andrei" din Iași, unde Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI) și Revista Polis au lansat duminică proiectul "După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est".

 

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES ARHIVA

 

Cu această ocazie a fost lansată cartea "Viața lui Ceaușescu. Fiul Poporului", coordonat de Lavinia Betea, și a avut loc proiecția filmului "Moartea Ceaușeștilor — Trei zile până la Crăciun", în regia lui Radu Gabrea, după scenariul jurnalistului Grigore Cartianu.

"Proiectul nostru însumează o serie de acțiuni menite să reunească opinii ale specialiștilor în domeniul socio-uman, mărturii ale victimelor regimului comunist — deținuți, emigranți și alte forme de exprimare pe întreg parcursul anului 2014, tocmai în vederea conștientizării consecințelor pe care comunismul le-a avut asupra europenilor din fostul lagăr comunist", a declarat conf.univ.dr. Sorin Bocancea, coordonatorul proiectului și decanul Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul UPA din Iași.

Lavinia Betea, coordonatoarea volumului al doilea, despre viața lui Ceaușescu, intitulat "Fiul poporului", le-a mărturisit celor prezenți că nu și-a dorit să realizeze biografia lui Nicolae Ceaușescu.

"Eu sunt specializată în psihologie socială și m-am trezit proiectată în această cunoaștere din interior a comunismului. Obligația a venit, ca la oricare alt loc de muncă, pe vremea când eram la "Jurnalul Național", de la Marius Tucă, care a spus că trebuie să facem biografia lui Ceaușescu. Era un volum enorm de informație. Am continuat această muncă la "Adevărul". De-a lungul documentării am realizat că nu știam nimic despre liderul Partidului Comunist Român, iar tot ce se scrisese până la acea vreme rămăsese la nivelul de senzațional", a explicat Lavinia Betea.

Despre cel de-al doilea volum, aceasta a declarat că a fost scris ca o deconstrucție a stereotipurilor care s-au format în jurul personalității lui Ceaușescu.

"De ce mai vorbim și după 25 de ani de Nicolae Ceaușescu? Pentru că a murit cum a murit, pentru că vorbim și de un sentiment de vinovăție colectivă, pentru că tot ceea ce s-a făcut în România până în 1990 era catalogat ca fiind ale lui Ceaușescu și pentru că vorbim și de un brand puternic", a completat Lavinia Betea.

Prof. univ. dr. Doru Tompea, rectorul Universității "Petre Andrei" din Iași, a vorbit despre "perioada complicată" de dinainte de 1989.

"Dacă nu era 1989, generația mea era blocată, în primul rând profesional, pentru că prin 1977 doctoratele s-au blocat, era o perioada complicată, complexă și contradictorie, cum îi plăcea lui Ceaușescu să spună. Sunt exemplare ambele volume, pentru că, citindu-le, retrăiesc acele momente", a spus Tompea.

2014-01-26 20:57:00
Vezi Continuarea 

Teatrul Evreiesc de Stat anulează spectacolul 'Stele rătăcitoare' din cauza deteriorării acoperișului clădirii

Teatrul Evreiesc de Stat anulează reprezentația spectacolului "Stele rătăcitoare", programată pentru sâmbătă, ora 19,00, din cauza deteriorării acoperișului clădirii, informează instituția.

 



"Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, ce au dus la deteriorarea acoperișului clădirii Teatrului Evreiesc de Stat, spectacolul 'Stele rătăcitoare', programat astăzi, 25 ianuarie 2014, ora 19,00, a fost suspendat", se arată pe pagina oficială de Facebook a teatrului. 


Biletele achiziționate pentru acest spectacol rămân valabile pentru reprezentațiile viitoare. În cazul în care spectatorii doresc returnarea contravalorii biletelor, pot cere acest lucru la casa de bilete a teatrului (pentru biletele cumpărate direct de la casieria Teatrului Evreiesc de Stat) sau luând legătura cu reprezentanții site-urilor partenere de vânzare bilete on-line: bilete.ro, biletoo.ro, blt.ro, iabilet.ro, biletfan.ro.

2014-01-25 19:12:39
Vezi Continuarea 

Gala Premiilor Forumului Muzical Român, încheiată cu o mică horă a unirii și cu un spectacol semnat de Stela Popescu

Gala Premiilor Forumului Muzical Român, care a avut loc vineri seara la Opera Comică pentru Copii și i-a avut printre laureați pe Stela Popescu și Sorin Oprescu, s-a încheiat cu o mică horă a unirii în care s-au prins premianții și artiști ai teatrului, îmbrăcați în costume populare.

 

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO 



Evenimentul, care a fost moderat de directorul fondator al Operei Comice pentru Copii Smaranda Oțeanu-Bunea, a fost completat de spectacolul "Soacra cu trei nurori" în care rolul principal este deținut de Stela Popescu, artistă care semnează și regia.

De altfel, Stela Popescu a fost premiată la gala de vineri și a acordat, la rândul său, o distincție în nume propriu tânărului artist Valentin Racoveanu. Câțiva dintre laureații acestui eveniment au acordat premii în numele lor. Astfel, scenografa Viorica Petrovici i-a înmânat un premiu lui Cătălin Caracaș, președintele Uniunii Criticilor Muzicali, Grigore Constantinescu l-a premiat pe Roman Vlad — artist care a semnat, până în prezent, cinci musicaluri la Opera Comică pentru Copii—muzicologul Daniela Caraman-Fotea i-a acordat un premiu Robertei Enișor, iar tenorul Florin Diaconescu l-a premiat pe Vincențiu Țăranu. 

 

alternative text

Smaranda Oțeanu-Bunea a amintit, cu ocazia acestui eveniment, și câteva repere din istoria Operei Comice pentru Copii. Astfel, ea a povestit câteva momente importante din istoria instituției: din 1993, de la primul său spectacol, Opera Comică pentru Copii a evoluat de la un repertoriu de câteva spectacole pe an la 200 de reprezentații pe an, pentru un public fidel, care vine la sediul din Calea Giulești. Pentru că Opera Comică pentru Copii a fost constituită ca instituție în timpul mandatului lui Sorin Oprescu în calitate de primar general al Capitalei, acestuia din urmă i s-a acordat un premiu onorific. Distincția a fost ridicată de către viceprimarul Marcel Nicolăescu.

Au mai fost premiați, în cadrul Galei Premiilor Forumului Muzical Român, manageri de instituții de spectacole și artiști precum directorul Palatului Național al Copiilor Radu Anghel Vasilescu, Gheorghe Ungureanu, Dumitru Lupu, Liviu Manolache, Liliana Constantinescu, Valentin Roșca și Cristian Mihăilescu.

2014-01-24 20:25:04
Vezi Continuarea 

Maria Ciobanu nu a putut veni la Festivalul ''Ion Dolănescu'' de la Târgoviște din motive de sănătate

Maria Ciobanu nu a putut veni, din motive de sănătate, din America, la festivalul ''Ion Dolănescu'', care are loc în acest weekend la Târgoviște, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, președintele juriului festivalului, Elise Stan.

 

Foto: Elise Stan — președintele juriului festivalului ''Ion Dolănescu''
(c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


''Din păcate, motive de sănătate o împiedică să vină. Avea biletul de avion cumpărat, totul este perfect, alaltăieri am vorbit cu dumneaei la telefon și mi-a spus: mamă dragă, eu sper din toată inima, doresc să fiu alături de copiii mei, de Ionuț, de Leontina, dar îmi doresc să fiu alături de acest eveniment, dar motive de sănătate...și e de înțeles, știm cu toții că doamna împlinește anul acesta 77 de ani. Noi o prețuim atât de mult, nu vrem să i se întâmple ceva. Preferăm să o știm în siguranță'', a spus Elise Stan.

Președintele juriului Festivalului Național ''Ion Dolănescu'' s-a referit la relația dintre Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, spunând că între cei doi ''a fost o iubire ca în telenovele''.

''Va fi prezentă (Maria Ciobanu, n.r.) la festival, prin imaginile pe acre le-am adus din arhiva Televiziunii Române. Am adunat câteva astfel de imagini pentru că Maria Ciobanu a fost femeia pe care Ion Dolănescu a iubit-o cel mai mult. De fapt doar pe ea a iubit-o. Ăsta este adevărul. Tocmai de aceea, după despărțirea lor, Ion Dolănescu nu s-a mai recăsătorit. A cântat-o în foarte multe cântece, a fost o iubire ca cele din telenovele. Sperăm ca la ediția de anul viitor totul să fie bine și să vină. Vă închipuiți, e un drum lung din Los Angeles până în România'', a afirmat președintele juriului festivalului ''Ion Dolănescu'', Elise Stan..

2014-01-24 20:15:20
Vezi Continuarea 

Radu Beligan a devenit Cetățean de onoare al județului Vrancea

Actorul Radu Beligan a devenit, vineri, Cetățean de onoare al județului Vrancea potrivit unui proiect de hotărâre inițiat de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, și aprobat în ședință publică de respectivul forum.

 

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA

 

"Radu Beligan este nu doar un actor și om de cultură onorat nu numai în România dar și în lume, ci o adevărată instituție națională, el făcând tot ceea ce a fost posibil din partea sa pentru România. Vreau să îi mulțumesc și să îi urez sănătate îndelungată", a spus în cadrul ședinței CJ Marian Oprișan, președintele instituției.

2014-01-24 19:16:38
Vezi Continuarea 

Muzica Beatles, explorată în ritm de jazz pe scena Palatului Ghika, în 20 februarie

Beatles'n' Jazz, un proiect prin care muzica Beatles este redescoperită pe ritmuri de jazz, va fi prezentat pe 20 februarie la Palatul Ghika, informează un comunicat al organizatorilor remis AGERPRES.

 

Foto: (c) AGERPRES ARHIVA/PAUL BUCIUTA 


Cea mai rafinată și antrenantă stagiune de jazz bucureșteană — Jazz Sindicate Live Sessions — își propune să aducă lunar pe scena Palatului Ghika două concerte pe seară. Evenimentul de pe 20 februarie este recomandat și prezentat de realizatorul radio-tv și prezentator de jazz Florian Lungu.

Biletele pentru concertele Jazz Sindicate Live Sessions pot fi cumpărate în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești și Humanitas) și online pe www.eventim.ro.

2014-01-24 12:50:11
Vezi Continuarea 

IPS Teofan: Dumnezeu și familia trebuie să fie cuvinte fundamentale pentru poporul român

Dumnezeu și familia sunt cele două cuvinte fundamentale care trebuie să caracterizeze poporul român, a declarat Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la manifestările de la Iași prilejuite de împlinirea a 155 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească.

 

Foto: (c) AGERPRES ARHIVA/ADRIAN CUBA 


'Am rostit o scurtă rugăciune în această zi binecuvântată. Rugăciunea rostită se așează ca o nădejde că ceea ce s-a împlinit acum 155 se întărește, se menține și se adâncește. 24 ianuarie este zi de aniversare, de conștientizare.

Această dublă fațetă, ca ea să se împlinească, putem fi ajutați de două cuvinte pe care măritul domn Alexandru Ioan Cuza le-a rostit, cuvinte rostite de câteva ori înainte de ceremonia aceasta. Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. Acolo unde nu este familie, nu este societate și fără societate nu poate fi națiune, spunea măritul domn.

2014-01-24 12:00:00
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 16 IANUARIE

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a însușit raportul Inspecției Judiciare care concluzionează că prin afirmațiile emise în spațiul public de premierul Victor Ponta a fost afectată nu numai imaginea unei instanțe judecătorești sau a Parchetelor vizate, ci și imaginea sistemului judiciar în ansamblul său, fiind depășite totodată limitele admisibile ale discursului public politic.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / SORIN LUPSA

 

* Premierul Victor Ponta nu a dorit să comenteze joi concluziile raportului Inspecției judiciare, potrivit cărora declarațiile sale în cazul lui Adrian Năstase au afectat independența sistemului judiciar, și a adăugat că se simte liniștit că justiția este atât de independentă încât nu poate fi influențată de nimeni.

* Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări privind apărarea independenței DNA față de declarațiile șefului CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, și față de poziția Consiliului Județean Constanța exprimată printr-un comunicat.

* Suma alocată de Guvern pentru exproprierile la tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov se ridică la aproape 100 de milioane de lei, a declarat premierul Victor Ponta.

* Membrii Consiliului Național al Audiovizualului au aprobat suplimentarea structurii instituției cu trei posturi — de la 141 la 144. Direcția de monitorizare a CNA va beneficia de două posturi și Departamentul de inspecție teritorială — de un post.

2014-01-16 13:31:59
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 15 IANUARIE

Ziua Culturii Naționale - 15 ianuarie, data nașterii poetului Mihai Eminescu - este marcată și în acest an printr-o serie de manifestări organizate în țară și în străinătate. Cei 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu se marchează atât în România, cât și în Republica Moldova, a subliniat premierul Victor Ponta.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / GRIGORE POPESCU

 

* Curtea Constituțională a României a decis cu unanimitate de voturi că modificările aduse Codului penal sunt neconstituționale.

* România nu va putea rămâne impasibilă politic în cazul în care din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-și întrerupe drumul către UE, a afirmat președintele Traian Băsescu la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditați la București.

* Tratatul de aderare a României nu prezintă condiționări legate de MCV în perspectiva aderării la Spațiul Schengen, este timpul să ne apropiem de un capăt, le-a transmis președintele Traian Băsescu ambasadorilor acreditați la București.

* Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că a semnat cu președintele PNL Ilfov un protocol care stabilește "un mod de lucru colegial" și în aceste condiții demisia ei din partid "nu mai are rost".

* Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din comuna Nana continuă săptămâna viitoare audierile, iar printre cei chemați să dea explicații se numără fostul prefect al județului Călărași Doru Ioan Tărăcilă, secretara Primăriei, Nana Tudorița Nicolae, și fostul director al Institutului Fundulea Stelian Fuia.

* Televiziunea Română a avansat ministrului de Finanțe un proiect care include o prevedere referitoare la mărirea taxei TV, a declarat Stelian Tănase, director general interimar al Societății Române de Televiziune.

* Trupul neînsuflețit al actorului Mișu Fotino a fost depus la Sala Media a Teatrului Național "Ion Luca Caragiale", urmând ca acesta să fie înmormântat la Cimitirul Bellu. Artistul a murit luni, la Spitalul Elias.

* Președintele Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, a declarat că noua organigramă a instituției, care prevede reducerea posturilor de conducere de la 36 la 16, va intra în vigoare începând cu data de 1 februarie.

2014-01-15 13:12:22
Vezi Continuarea 

DOCUMENTAR - Referendumul pentru revizuirea Constituției - condiții de desfășurare

Referendumul pentru revizuirea Legii fundamentale are loc în baza actualei Constituții, în vigoare din 2003 și a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Potrivit articolului 151, alin. (3), din Constituție, revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Acest tip de referendum este un referendum obligatoriu, constituind etapa finală a procedurii de revizuire a Constituției.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / EMIL BADEA (C) 



Pe 15 decembrie 2013, președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. 

 

alternative text


Foto: AGERPRES FLUX / ALEX MICSIK

 

Pe 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a României a publicat pe site-ul instituției motivarea deciziei din 14 noiembrie prin care a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele Băsescu și prin care a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

În aceeași zi, președintele Traian Băsescu anunța că va promulga Legea referendumului pe 14 decembrie 2013, la ora 23,59, în a zecea zi de la primirea motivării Curții Constituționale.

 

alternative text


Foto: AGERPRES FLUX / ALEX MICSIK

 

Pe 14 noiembrie 2013, Curtea Constituțională a respins cu majoritate de voturi sesizarea președintelui Traian Băsescu privind modificările aduse Legii referendumului prin care pragul de participare a fost redus la 30% din alegătorii înscriși pe liste.

Astfel, se aplică soluția dată în iunie de Curte, potrivit căreia reducerea pragului de prezență la 30% este constituțională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. În cazul referendumului de revizuire se aplică prevederea privind pragul de prezență de 50% plus unul din opțiuni.

În luna octombrie 2013, USL anunțase inițial că va avea loc referendumul pentru aprobarea sau respingerea propunerii de revizuire a Constituției. Ca urmare a deciziei Curții Constituționale din 26 iunie 2013 potrivit căreia cvorumul de prezență de 30% la referendum nu se poate aplica decât după un an de la modificare, USL a luat în calcul și varianta amânării referendumului pentru anul 2014 (în același timp cu alegerile europarlamentare sau cu cele prezidențiale).

Pe 29 mai 2013 au început lucrările Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției.

2014-01-13 14:31:10
Vezi Continuarea 

DOCUMENTAR - Cadrul legal pentru alegerile parlamentare

Alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, ca și precedentele, din 30 noiembrie 2008, s-au desfășurat printr-un sistem mixt, în care candidaturile și votul au fost uninominale iar acordarea mandatelor s-a făcut proporțional. Până la alegerile din 30 noiembrie 2008, scrutinurile parlamentare din România s-au desfășurat pe sistemul de listă.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA /GRIGORE POPESCU

 

Cadrul legal care a reglementat procesul electoral pentru Camera Deputaților și Senat a fost stabilit de Legea nr. 35/2008 (Legea privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali).

Sistemul electoral specific alegerilor din 30 noiembrie 2008 și din 9 decembrie 2012 este considerat mixt deoarece, deși sunt votate persoane, se păstrează proporționalitatea reprezentării partidelor în legislativ.

Conform Legii nr.35/2008, un candidat independent care primește majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul în care candidează (50%+1) primește un mandat. În cazul partidelor, alianțelor politice sau electorale, se atribuie mandate doar dacă acestea depășesc pragul electoral la nivel național.

Pentru ca un partid să intre în Parlament trebuie să depășească 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel național sau candidații săi să câștige cel puțin 6 colegii uninominale în cazul alegerilor pentru Camera Deputaților și 3 colegii în cazul alegerilor pentru Senat. În cazul alianțelor politice sau electorale, pragul electoral crește procentual cu 3% pentru al doilea membru al alianței și 1% pentru următorii, fără a depăși 10%.

Candidații independenți trebuie să beneficieze de susținerea a minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente din colegiul uninominal în care candidează, dar nu mai puțin de 2.000 de alegători pentru Camera Deputaților și 4.000 de alegători pentru Senat. Organizațiile minorităților naționale primesc mandate dacă au obținut un număr de voturi mai mare de 10% din coeficientul electoral.

Alegerile parlamentare din 26 noiembrie 2000 s-au desfășurat în temeiul Legii nr.68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, modificată ulterior prin Legea nr.115/1996 pentru alegerile din 1996 și Ordonanțele de Urgență nr. 63/2000, nr. 129/2000 și nr. 154/2000 pentru alegerile din 2000.

2014-01-13 14:12:09
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 23 DECEMBRIE

Guvernul a alocat 90 de milioane de lei - echivalentul a 20 de milioane de euro - în sprijinul sistemului educațional din Republica Moldova.

 

Foto: AGERPRES FLUX / ANGELO BREZOIANU

 

* Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a declarat, la începutul ședinței de guvern, că nu are dubii că Moldova va semna anul viitor acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

* Premierul Victor Ponta i-a oferit premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă, o colecție de DVD-uri cu desene animate traduse în limba română și a propus inițierea unei campanii naționale de strângere de cărți și materiale video în limba română care să fie date elevilor de peste Prut.

* Guvernul a pus la dispoziția Ministerului Agriculturii fonduri de 6,3 miliarde de lei pentru plata schemei de ajutor pe suprafață.

* Premierul Victor Ponta a anunțat într-o conferință de presă că luni vor fi inaugurați 37 de kilometri din Autostrada Lugoj — Deva.

* Premierul Victor Ponta a declarat că prima rectificare de buget pe 2014 se va opera în luna iulie și că în funcție de cifrele privind încasările pe primele trei luni se va decide dacă rectificarea va fi pozitivă sau negativă.

* Ciclul gimnazial și liceul vor avea o durată de patru ani fiecare, potrivit unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Legii Educației Naționale adoptate de Guvern.

* Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a anunțat că se va acorda tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun și elevilor din învățământul profesional.

2013-12-23 18:35:06
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 23 DECEMBRIE

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil pentru solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la încuviințarea arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman. "Mă voi supune Justiției. Nu voi demisiona niciodată, fiindcă nu sunt vinovat", a declarat Coman.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA / ALEX MICSIK

 

* Ședința de plen în care se va dezbate și vota cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman va avea loc vineri, la ora 12,00, a anunțat secretarul Camerei Deputaților Eugen Nicolicea.

* Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis să trimită Comisiei juridice spre analiză o scrisoare a președintelui Agenției Naționale de Integritate în care solicită încetarea mandatului deputatului PDL Ștefan-Bucur Stoica pentru că a fost în stare de incompatibilitate pe vremea când deținea funcția de consilier județean.

* Rata de absorbție a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale a atins 67% în cursul acestui an, a declarat premierul Victor Ponta.

* Directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil Nițulescu, a declarat că dacă hotărârea de guvern privind comasarea MȚR cu Muzeul Satului va fi reluată, personalul acestei instituții va reacționa față de o asemenea decizie, ajungând chiar la proteste de stradă.

2013-12-23 14:18:11
Vezi Continuarea 

ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 20 DECEMBRIE

Scriitorul Stelian Tănase a fost validat de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în funcția director interimar al STRV, la propunerea PNL, cu 405 voturi pentru și două voturi împotrivă.

 

Foto: AGERPRES FLUX / GRIGORE POPESCU

 

* Deputatul Gheorghe Coman a vehiculat în discuțiile inițiate cu denunțătorul numele ministrului Agriculturii, al consilierului personal al acestuia, al președintelui ANSVSA, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al președintelui ANFP, al directorului APIA Buzău, al președintelui Consiliului Județean Buzău, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile și prin care s-a solicitat încuviințarea Camerei Deputaților pentru luarea acestei măsuri.

* Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaților au acces la dosarul deputatului Gheorghe Coman până luni dimineață, a anunțat președintele comisiei, Bogdan Ciucă.

* PDL București îi cere demisia primarului general, Sorin Oprescu, democrat-liberalii invocând "proasta gestionare" a problemei câinilor fără stăpân, dar și promisiunea edilului-șef că va demisiona dacă nu rezolvă această situație în 18 luni, pentru ca ulterior să spună că termenul nu poate fi respectat.

* Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului a constatat încetarea activității Avocatului Poporului, Crișu Anastasiu, care și-a dat demisia, și a aprobat prin vot preluarea în interimat a acestei funcții de către adjunctul acestuia, Ecaterina Teodorescu.

* Primăria București impune restricții de trafic rutier în weekend pentru desfășurarea unor acțiuni de comemorare a eroilor martiri căzuți în Revoluția din decembrie 1989.

* Arborele genealogic al regelui Carol I, imprimat la Viena, decorat cu folie de aur cu cifra regelui și stema regatului, o excepțională piesă de patrimoniu național care a aparținut Casei Regale a României, a fost dat în custodie, pentru o perioadă de cinci ani Muzeului Național de Istorie a României.

2013-12-20 13:37:08
Vezi Continuarea