Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

IEA: cererea de cărbune va încetini în următorii cinci ani

IEA: cererea de cărbune va încetini în următorii cinci ani

 

Ritmul de creștere a cererii mondiale de cărbune se va modera în următorii ani, pe măsură ce China va căuta surse de energie curată, SUA se vor îndrepta spre gaze mai ieftine, iar în Europa relansarea temporară a cererii de cărbune se va încheia, a estimat, luni, Agenția Internațională a Energiei (IEA), transmite AFP.

 

Foto: AGERPRES ARHIVA/SORIN BLADA

 

În raportul său anual cu privire la perspectivele pieței cărbunelui pe termen mediu, IEA estimează că cererea anuală de cărbune va înregistra un ritm mediu de creștere de 2,3% pe an până în 2018, mai puțin față de avansul de 2,6% preconizat în raportul de anul trecut și față de o creștere reală de 3,4% pe an înregistrată între 2007 și 2012.

 

'În pofida unui ritm de creștere ușor mai lent, cărbunele va ocupa o parte mai mare în creșterea cererii mondiale de energie primară decât petrolul și gazele naturale, continuând o tendință care se înregistrează de peste un deceniu', subliniază IEA. 'Fie că ne place sau nu, cărbunele va rămâne o sursă importantă de energie pentru o perioadă lungă de timp', a declarat directorul IEA, Maria van der Hoeven.

 

În 2012, consumul mondial de cărbune a fost estimat la 7,697 miliarde tone, cu 170 milioane tone (sau 2,3%) mai mult decât în 2011. Cu toate acestea, în China (cel mai mare consumator mondial) ritmul de creștere a consumului de cărbune s-a înjumătățit de la un avans de 9,4% în 2011 la o creștere de 4,7% în 2012. 'Deși China va fi responsabilă pentru aproximativ 60% din nouă cerere globală în următorii cinci ani, eforturile guvernului de a încuraja eficiența energetică și a diversifica producția de electricitate vor încetini ritmul de creștere a cererii globale', susține IEA.

 

De asemenea, în SUA consumul total de cărbune a scăzut cu 10,7% în 2012 comparativ cu 2011 pe fondul creșterii producției de gaze de șist și al scăderii prețului la gaze naturale. Potrivit IEA, noile norme de mediu din SUA 'vor limita construcția de noi centrale pe bază de cărbune și vor conduce la închiderea unor instalații mai vechi, în timp ce creșterea producției de gaze de șist va continua să încurajeze tendința de trecere de la cărbune la gaze'.

 

În ceea ce privește Europa, deși cererea de cărbune a crescut în 2012 comparativ cu 2011, această relansare este doar una temporară iar cererea europeană va scădea cu peste 6% până în 2018, susține IEA.

Cele 28 de state membre UE importă o cantitate de cărbune similară cu China, iar cererea europeană este vitală pentru companiile miniere din Rusia și SUA, unde cererea internă a scăzut în condițiile în care gazul a devenit o opțiune mai atractivă. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)

2013-12-16 15:49:34
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!