Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Zegrean: Judecătorii CCR au respins 26 de articole și alineate din propunerea de revizuire a Constituției

Zegrean: Judecătorii CCR au respins 26 de articole și alineate din propunerea de revizuire a Constituției

 

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis că 26 dintre articolele și alineatele proiectului de revizuire a Legii fundamentale sunt neconstituționale, a declarat duminică președintele Curcții, Augustin Zegrean.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVA

Potrivit acestuia, propunerea judecătorilor Curții, este pentru unele din acestea eliminarea din corpul proiectului, în timp ce pentru alte articole din propunerea de revizuire recomandarea este de reformulare a textelor pentru o mai bună punere în acord cu celelalte articole constituționale. 


"Am propus pentru unele articole declararea lor ca neconstituționale și eliminarea lor din propunerea de modificare a Constituției. La altele am făcut recomandări de modificare sau de corelare a textelor. Mi se par normal să facem aceste recomandări fiindcă pentru asta am fost sesizați. Nu putem să trecem cu vederea dacă se fac greșeli de punere în text sau de corelare. Am făcut doar recomandări. Sigur că este o decizie. Sper ca în două săptămâni să o motivăm. Va fi o decizie mare, mai mult de o sută de pagini fiindcă este mult de scris. Raportul a avut mai mult de 400 de pagini. Sperăm ca cei care sunt îndreptățiți să hotărască cu privire la modificarea Constituției, deci Parlamentul, să țină seama de ce am spus noi aici. Acolo unde sunt obligați să țină seama, vom verifica din nou legea, după ce trece prin Parlament, dacă se respectă sau nu decizia Curții. În rest, este alegerea lor să țină seama sau nu de recomandările făcute", a spus acesta, duminică, la finalul ședinței în care a fost discutat proiectul de revizuire a Legii fundamentale. 


Zegrean a precizat că dacă în Comisia pentru revizuirea Constituției, unde urmează să se întoarcă proiectul de lege, nu se va ține cont de recomandările formulate de CCR, atunci "se riscă să apară o Constituție cu defecte, cu texte necorelate între ele, cu texte în care la un articol se spune că președintele face ceva și în alt articol se spune că premierul face lucrul acela"


"Sper că vorbim între oameni civilizați și cu oameni cu mintea la purtător și se va ține seama de lucrurile astea", a spus președintele CCR. 


Întrebat dacă, în opinia sa, revizuirea Constituției este oportună în condițiile în care judecătorii Curții au decis că 26 de articole și alineate din propunerea de modificare sunt neconstituționale, Zegrean a răspuns că o revizuire merită făcută și numai pentru un articol. 


"Foarte multă lume spune că americanii nu și-au modificat Constituția de 200 de ani. Este greșit. Au făcut 180 de amendamente. Pentru un articol merită, dacă trebuie modificat. Dacă se consideră că un articol din Constituție trebuie modificat, merită făcut", a mai spus Zegrean.

AGERPRES / (AS — autor: Cătălina Barbu, editor: Marius Frățilă)

2014-02-16 17:43:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!