Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

CCR nu a acceptat articolul din propunerea de revizuire a Constituției privind desemnarea premierului

CCR nu a acceptat articolul din propunerea de revizuire a Constituției privind desemnarea premierului

 

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au declarat neconstituțională prevederea din propunerea de revizuire a Legii fundamentale care viza modificarea articolului 103, în sensul că Președintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianța politică care au obținut în alegeri cele mai multe mandate parlamentare.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVA

Potrivit minutei emise de către CCR, sunt neconstituționale modificările aduse articolului 103 (alineatele 1-3), precum și completările aduse amintitului articol, prin trei noi alineate, referitoare la modalitatea de desemnare de către Președintele României a candidatului la funcția de prim-ministru.

De asemenea, judecătorii Curții au constatat neconstituționalitatea completării articolului 70, alin 2, lit e) referitoare la încetarea calității de deputat sau de senator la data demisiei din partidul politic sau formațiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii acestuia într-un alt partid sau formațiune politică.

Și modificarea operată articolului 133 referitoare la creșterea numărului reprezentanților societății civile în rândul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituțională.

Cu unanimitate de voturi, judecătorii Curții au constatat și neconstituționalitatea completării aduse articolului 23, alin. 1 din Constituție cu un nou alineat, alin. 13 prim, referitor la folosirea în instanță a probelor obținute în mod ilegal numai în favoarea acuzatului.

Tot cu unanimitate de voturi a fost constatată și neconstituționalitatea eliminării tezelor a doua și a treia ale alin. 2 al articolului 72 referitoare la competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de urmărire și trimitere în judecată, respectiv la competența de judecată a ÎNCJ cu privire la senatori și deputați.

Judecătorii Curții Constituționale au decis că și modificarea adusă articolului 135 (alin. 2, lit d)), referitoare la exploatarea resurselor de producție în condiții de maximă eficiență economică și cu acordarea accesului nediscriminatoriu tuturor celor interesați, este neconstituțională.

De asemenea, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR au declarat neconstituțională și completarea articolului 6 din Constituție cu un nou alineat (alin. 1 prim), privitor la instituirea posibilității reprezentanților legali ai minorităților naționale de a înființam potrivit statutului minorităților naționale adoptat prin lege, organe proprii de decizie și executive, precum și completarea articolului 12 cu alineatul 4 prim referitor la utilizarea simbolurilor proprii ale minorităților naționale.

Și modificarea adusă articolului 28 din Constituție, referitor la secretul corespondenței, a fost constatată ca fiind neconstituțională.

De asemenea, cu unanimitate de voturi s-a decis și neconstituționalitatea modificării aduse articolului 110, alin. 1 din Constituție, referitor la durata mandatului Guvernului .Tot neconstituțională a fost declarată și introducerea alin. 2 în cuprinsul articolului 119 din Constituție, referitor la obligativitatea hotărârilor Consiliului Național de Securitate.

Judecătorii CCR au constatat neconstituțională și abrogarea literei l) a articolului 146 din Constituție "în măsura în care aceasta nu este însoțită de constituționalizarea, în mod corespunzător, a atribuțiilor Curții Constituționale de control al legii de revizuire a Constituției adoptate de Parlament și, respectiv, de control al constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional", după cum arată minuta CCR.

Judecătorii CCR au mai constatat neconstituționalitatea și în cazul completării articolului 3 prin alineatul 3 prim, a modificărilor, respectiv completărilor aduse articolului 15 alin. 1, articolului 21 alin. 4, articolului 26 alin.2, articolului 32 alin. 8, articolului 37 alin 2 prim, articolului 44 alin. 1, articolului 50, articolului 52 alin. 1, articolului 58 alin. 1, articolului 64 alin. 4 prim, precum și articolului 148 alin. 2.

Judecătorii CCR mai propun și eliminarea modificării art. 62, prin alin. 3 — potrivit căruia numărul deputaților nu poate fi mai mare de 300, la acest număr adăugându-se reprezentanții minorităților naționale.

CCR recomandă și eliminarea alin 2 prim propus a fi introdus la art.2, precum și modificările operate articolelor 21 alin.3, art. 27 alin. 3, art. 49 alin. 1, art. 76 alin. 1 și alin. 3 propus pentru a fi introdus la art. 90.

De asemenea, se recomandă și eliminarea modificării propuse în privința introducerii tezei a doua l art. 23 alin.4, tezei a treia din alin. 1 prim propus a fi introdus în art. 58, art. 95 alin. 3 prim teza a doua, art. 4 prim propus a fi introdus la art. 133 și articolul 151 alin. 3 teza a doua.

"CCR supune Parlamentului observațiile privind completarea art. 155 din Constituție, în sensul introducerii unor norme tranzitorii cu privire la mandatul membrilor CSM. Cu majoritate de voturi, se constată că prevederile din propunerea legislativă privind revizuirea Constituției referitoare la modificarea art. 61 alin. 2, art. 64 alin. 3 și art. 80 alin. 1, precum și introducerea art. 107 prim în Constituție nu contravin dispozițiilor constituționale", mai arată minuta CCR.

Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii și se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului, publicându-se și în Monitorul Oficial.

AGERPRES / (AS — autor: Cătălina Barbu, editor: Marius Frățilă)

2014-02-16 19:19:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!