Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Comisia de Cod electoral: Grupurile parlamentare vor răspunde luni întrebărilor AEP cu privire la votul prin corespondență

Comisia de Cod electoral: Grupurile parlamentare vor răspunde luni întrebărilor AEP cu privire la votul prin corespondență

 

Membrii Comisiei pentru Cod electoral au decis, miercuri, ca grupurile parlamentare să analizeze, până lunea viitoare, când comisia se va reuni din nou în ședință, întrebările transmise de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la votul prin corespondență.

"Am primit un set de șase întrebări din partea AEP, sunt întrebări firești din partea instituției. Noi, fiecare grup politic, va trebui să analizăm cererea Autorității pentru a ști dumnealor cum să facă legea. Eu propun ca până luni, când vom avea din nou ședință, fiecare grup politic să își stabilească prioritățile și opțiunile politice cu privire la aceste întrebări. Luni le vom prezenta în cadrul Comisiei, după care AEP poate intra în linie dreaptă în așa fel încât, într-un termen rezonabil, stabilit tot împreună cu Autoritatea, să avem proiectul de lege pe care să lucrăm", a spus președintele Comisiei de Cod electoral, Gabriel Petru Vlase.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a ținut să precizeze faptul că AEP ar fi trebuit să elaboreze proiectul până pe data de 2 octombrie, "așa cum a promis".

"Eu nu am înțeles de ce AEP nu a putut face proiectul de lege până pe 2 octombrie, așa cum a promis, și vin cu acest set de întrebări. A venit și când era domnul președinte Mihai Voicu și mi se pare lipsă de respect la adresa parlamentarismului. (...) La aceste întrebări trebuia să le prezentați parlamentarilor care sunt variantele", a spus Zgonea.

El a arătat că AEP are experți care ar trebui să știe cum arată legislația în domeniu din alte state membre și să ajute Parlamentul la elaborarea proiectului.

Zgonea a subliniat că orice alegător știe că nu poate vota la locale și europarlamentare în statul în care se află și nu poate vota și la localele românești. "Eu nu știu de ce puneți această întrebare, este de copii mici", a afirmat președintele Camerei.

Zgonea a criticat AEP, punctând că instituția este incapabilă să realizeze un proiect.

"Mie mi se pare că în acest moment AEP este incapabilă să facă un proiect de lege draft, pe scheletul PNL, pe scheletul domnului Tomac și tot trage de timp. Dar, dacă nu sunt în stare să facă, măcar să spună în fața comisiei, pentru că o parte din întrebările de aici sunt foarte clare. (...) Trasul de timp și explicat că ne trebuie niște întrebări la care parlamentarii să se ducă în grupuri să răspundă nu ne scapă de responsabilitate. (...) Dacă nu, ne apucăm noi și construim un proiect de lege", a declarat el.

Deputatul PSD a susținut că fostul președinte al Comisiei Mihai Voicu a răspuns "instantaneu" la cele șase întrebări.

Mihai Voicu a întărit faptul că PNL a prezentat deja răspunsurile la întrebările AEP, adresate inițial Comisiei în data de 15 septembrie: "Aceste șase întrebări justificate ale AEP au mai fost adresate Comisiei. PNL a prezentat deja răspunsurile pentru că noi le-am citit, au rămas în stenogramă și mâine, dacă e nevoie, le trimitem și în scris".

AEP a retransmis, miercuri, membrilor Comisiei comune șase întrebări legate de tipurile de procese electorale la care se poate vota prin corespondență sau ce categorii de alegători pot vota prin corespondență în funcție de tipul de proces electoral.

Autoritatea Electorală Permanentă a mai cerut lămuriri în privința momentului în care are loc înregistrarea alegătorilor români care doresc să voteze prin corespondență, care este data limită pentru recepționarea voturilor exprimate prin corespondență de către Birourile electorale competente, dacă au dreptul alegătorii care s-au înregistrat ca votanți prin corespondență să opteze pentru a vota la o secție de votare dacă se răzgândesc și dacă au dreptul alegătorii care și-au expediat voturile către Biroul electoral competent să opteze pentru a vota la o secție de votare, urmând ca votul exprimat prin corespondență să nu fie luat în considerare.

AGERPRES/(A — autori: Cătălina Barbu, Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu)

2015-10-07 18:17:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!