Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Rss
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

 

Home »

Administraţia Prezidenţială: Vizita Regelui Abdullah al II-lea în România, anulată de partea iordaniană

Administraţia Prezidenţială: Vizita Regelui Abdullah al II-lea în România, anulată de partea iordaniană

Administraţia Prezidenţială: Vizita Regelui Abdullah al II-lea în România, anulată de partea iordaniană
 

Administraţia Prezidenţială precizează că vizita pe care Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei urma să o efectueze în România a fost anulată luni de partea iordaniană.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, urma să îl primească în această după-amiază pe majestatea sa Regele Abdullah al II-lea al Regatului Haşemit al Iordaniei, la Palatul Cotroceni, cu prilejul vizitei oficiale programate să aibă loc în România. Vizita a fost anulată astăzi de către partea iordaniană", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă transmis luni.

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi-a anulat o vizită în România în semn de protest după afirmaţiile premierului român Viorica Dăncilă despre mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează AFP, citând Palatul Regal.

"Regele Abdullah al II-lea a decis să anuleze o vizită prevăzută pentru luni în România în semn de solidaritate faţă de Al-Quds (denumirea în arabă pentru Ierusalim - n.r.)", a precizat Palatul Regal într-un comunicat.

Anularea vizitei, care urma să fie marcată de semnarea mai multor acorduri în diferite domenii, a fost decisă "după declaraţiile de duminică ale prim-ministrului român privind mutarea ambasadei ţării sale de la Tel Aviv la Ierusalim", se mai arată în comunicat.

Conform agenţiei naţionale de presă iordaniene Petra, regele Abdullah al II-lea avea programate întâlniri cu preşedintele român, Klaus Iohannis, şi cu liderii parlamentului. El urma de asemenea să participe la Reuniunile Aqaba, care fuseseră programate a fi găzduite de România în parteneriat cu Iordania.

Agenţia Petra mai relatează că, în marja vizitei, guvernele iordanian şi român urmau să semneze un acord, două memorandumuri de înţelegere şi un program de cooperare, fiind programat în acelaşi timp şi un Forum de Afaceri Iordaniano-Român, cu participarea reprezentanţilor din sectorul privat din cele două ţări.

AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

2019-03-25 12:34:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi