Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

REVISTA PRESEI DIN 23 SEPTEMBRIE

REVISTA PRESEI DIN 23 SEPTEMBRIE

REVISTA PRESEI DIN 23 SEPTEMBRIE
 

Dragnea a pierdut pe toate fronturile, apocalipsa lui Gorghiu și Tomac, precum şi Țuțuianu cere excluderea lui Rădulescu din PSD, dar şi război pe toate fronturile la Dinamo sunt printre principalele subiecte ale zilei de 23 septembrie. 

Dragnea a pierdut pe toate fronturile. Dacă Dragnea se iluzionează că a câştigat o bătălie, rău face. N-a câştigat nimic. Contestatarii săi, oameni importanţi (Gabriela Firea, Marian Neacşu, Paul Stănescu, Rodica Nassar, Călin Dobra, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Robert Negoiţă, Ion Mocioalcă, Dan Tudorache, Adrian Ţuţuianu), sunt bine mersi, în partid, pe funcţii, şefi de filiale importante, cu greutate în numărul de voturi aduse şi în numărul de parlamentari, scrie Adevărul.

Apocalipsa lui Gorghiu și Tomac. Primele atacuri din tabăra Opoziției, după Comitetul Executiv al PSD în care s-a tranșat războiul fratricid din partid. Senatoarea PNL, Alina Gorghiu, afirmă sâmbătă, după Comitetul Executiv Național al PSD, că „pericolul e la orizont: o criză economică și bugetară a țării”, iar partidul condus de Liviu Dragnea „se va scufunda” împreună cu el. În opinia lui Gorghiu, „este de neiertat” faptul că că 40-50 de lideri social-democrați l-au sprijinit în ședința de ieri pe președintele PSD, relatează Cotidianul.

Dezvăluiri din ședința CEx a PSD. Cine îl „ţine în braţe" pe Tudorel Toader. Momentele tensionate de la ședința Comitetului Executiv Naţional al PSD de vineri, 22 septembrie, care a durat mai bine de opt ore, au început să iasă la iveală. Din afirmațiile primarului Capitalei, Gabriela Firea, la ședință au luat cuvântul 30 de participanți. Discuțiile au fost în anumite momente foarte aprinse, potrivit Evenimentul Zilei.

Ce judecător constituţional s-a opus redefinirii familiei şi cum a argumentat: Restrânge nepermis sfera de incidenţă a instituţiei căsătoriei. Un singur judecător al Curţii Constituţionale a României, Daniel Morar, a avut o opinie separată la redefinirea instituţiei căsătoriei în legea fundamentală, considerând că iniţiativa "suprimă dreptul la căsătorie". PSD începe campania de informare pentru referendum, iar Liviu Dragnea a amânat, pentru următoarele săptămâni ale lunii octombrie, o remaniere guvernamentală, precizează Gândul.

Maria Grapini, despre referendum: Dacă nu se susține familia tradițională nu pot apărea copiii. Europarlamentarul Maria Grapini va răspunde afirmativ întrebării de la referendumul privind redefinirea familiei, explicând, sâmbătă, că România nu stă bine din punct de vedere democrafic, iar dacă nu va fi susținută familia tradițională - căsătoria dintre o femeie și un bărbat - nu pot apărea copiii, notează Hotnews.ro.

Victorios după CEx, Liviu Dragnea anunță remanieri în Guvern. Președintele PSD, reconfirmat și proaspăt beneficiar al unui vot de încredere în Comitetul Executiv, a anunțat  că vor urma schimbări în guvern, după referendumul privind redefinirea familiei în Constituție. Liviu Dragnea a transmis că se va discuta despre remaniere într-o şedinţă viitoare a CEx,  ce va fi convocată după consultarea popular din 6-7 ocotmbrie, informează Rfi.ro.

Țuțuianu cere excluderea lui Rădulescu din PSD. Senatorul Adrian Ţuţuianu, preşedinte PSD Dâmboviţa, respinge acuzaţiile deputatului Cătălin Rădulescu privind instalarea unui sistem de monitorizare/înregistrare, şi adaugă că va cere excluderea acestuia din partid, rezervându-şi dreptul de a-l acţiona în judecată, transmite România Liberă.

Monica Macovei, după punerea sub acuzare a șefilor Jandarmeriei: Sper că justiția să ajungă la cei care au decis politic violențele. Monica Macovei, fost ministru al Justiției și europarlamentar, susține că, după punerea sub acuzare a șefilor Jandarmeriei în dosarul protestului din 10 august, justiția trebuie să ajungă și la cei care au decis politic violențele, titrează Stiripesurse.ro.

Orban: Chiar daca a supravietuit, PSD e mai slab. Dragnea va incerca sa se razbune pe contestatari. Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă că PSD e mai slab după CExN de vineri, chiar dacă partidul a supraviețuit și că, liderul PSD, Liviu Dragnea, va încerca să se răzbune pe contestatarii care au semnat scrisoarea pentru demiterea acestuia, potrivit Ziare.com.

Valoarea muncii, acum, în România: operatorii în call center plătiţi ca muncitorii în fabrică. Salariile oferite în această perioadă muncitorilor în fabrică sunt similare cu cele pe care sunt angajaţi oamenii care lucrează în call center, în limba română, potrivit anunţurilor de recrutare comparate de Economica.net.

Avertisment ANAF, ce trebuie să ştie toţi oamenii cu datorii. Toţi datornicii persoane fizice vor primi din 15 noiembrie decizii de impunere pentru datoriile acumulate în ultimii cinci ani. Plata lor până la 31 decebrie va fi bonificată, publică Ziarul Financiar.

Dacian Cioloş: Nu primesc lecţii de la nimeni, am lăsat o ţară liberă de virusul pestei porcine. Fostul premier a criticat Guvernul pentru felul în care gestionează problema pestei porcine. Potrivit acestuia, încă din anul 2016 a primit informări de la SRI privind pericolul acestei boli şi a luat măsuri de prevenţie pentru a împiedica apariția virusului în țara noastră, notează Libertatea.

Exclusiv - Război pe toate fronturile la Dinamo - Alexandru David răspunde ultimelor acuzații și îl ia peste picior pe Miriuță: "Uruguay și Paraguay, preferații lui". Alexandru David, președintele lui Dinamo, i-a răspuns în această seară lui Vasile Miriuță, cel care a declarat în cursul zilei că doi jucători din lotul lui Dinamo ar "sifona" informații din vestiar către conducere, scrie Gsp.ro.

Interviu exclusiv cu Dan Nistor despre scandalul cu Florin Bratu. “Plec dacă rămâne!” Dan Nistor a oferit un interviu în exclusivitate pentru Fanatik.ro în care a vorbit despre scandalul cu Florin Bratu, atacurile antrenorului “câinilor” de după eşecul de pe terenul lui Poli Iaşi, scor 0-1, dar şi negocierile pe care le-a avut cu FCSB în perioada de mercato din vară.

AGERPRES / (editor online: Daniela Juncu)

2018-09-23 00:33:15
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!