Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Rss
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

 

Home »

REVISTA PRESEI DIN 21 OCTOMBRIE

REVISTA PRESEI DIN 21 OCTOMBRIE

REVISTA PRESEI DIN 21 OCTOMBRIE
 

Salariul minim creşte de la 1 noiembrie, lovitură de teatru în scandalul Ordonanței, precum şi Adrian Năstase, acuzații incendiare la adresa lui Traian Băsescu, dar şi bucureștenii vor circula cu autobuze hibrid sunt printre principalele subiecte ale zilei de 21 octombrie. 

Document - Salariul minim creşte de la 1 noiembrie. Olguţa Vasilescu: Diferenţiere în funcţie de studii sau vechime. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că salariul minim pe economie creşte de la 1 noiembrie anul acesta, şi nu de la 1 ianuarie 2019, cum era iniţial programat. De asemenea, salariul minim va fi diferenţiat în funcţie de studii sau vechime: 2.080 lei salariul minim brut pe ţară şi 2.350 lei salariul minim pentru angajaţii cu studii superioare sau pentru angajaţii cu 15 ani vechime, potrivit Adevărul.

Lovitură de teatru în scandalul Ordonanței. Ordonanța de Urgență care a stârnit scandal între politicieni și Avocatul Poporului, între ministrul Justiției și președinte a ajuns în cele din urmă la CCR.  Un complet de judecători de la Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a două articole din ordonanţa de urgenţă 92/2018 pe legile justiţiei a lui Tudorel Toader, adoptată luni și care a stârnit scandal, relatează Cotidianul.

Ministrul Finanțelor a reacționat în legătură cu subiectul înghețării salariilor: „Nu tăiem din veniturile nimănui!” Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a transmis că nu va fi tăiat venitul nimănui, ca replică la anunțul făcut de senatorul PNL Florin Cîțu, care anunțase că Guvernul pregătește îngheţarea salariilor, în 2019. Despre documentul prezentat de liberal, Teodorovici a spus că reprezintă doar un scenariu transmis Comisiei Europene, precizează Evenimentul Zilei.

Firea: Codrin Ştefănescu le cere consilierilor să nu-mi mai voteze proiectele. Solicit public lui Liviu Dragnea să-l retragă în „cazarmă”. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, încearcă să pună presiune asupra consilierilor generali social-democraţi să nu mai voteze proiectele Capitalei cu scopul de a-i sabota poziţia de edil al Bucureştiului. Firea îi solicită preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, "să-l retragă în „cazarmă” sau să-l trimită pe alte fronturi" şi arată că acest plan, pus la cale în sediul PSD din Kiseleff, sabotează de fapt interesul bucureştenilor, titrează Gândul.

Olguța Vasilescu: Comisia Europeană cere scenarii, dar Legea salarizării se aplică. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus că Legea salarizării se aplică așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial și că a colaborat cu ministrul de Finanțe, deși s-a vehiculat că se contrazic, subliniind că deși Comisia Europeană a cerut mai multe scenarii, nu înseamnă că vor îngheța salariile, scrie Hotnews.ro.

PUR se reorganizează şi se pregăteşte de alegerile pentru Parlamentul European. Maria Grapini candidează pentru un nou mandat. Europarlamentarul Maria Grapini va candida pentru un nou mandat la Parlamentul European din partea Partidului Umanist (PUR social-liberal). Fondat în 1991, partidul se află  într-o procedură avansată  de reorganizare şi va depune o listă completă de candidaţi la alegerile europarlamentare din 2019, informează Jurnalul.ro.

Bănicioiu: România pierde bani europeni destinaţi construirii de spitale regionale. Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a afirmat, sâmbătă, că România pierde bani europeni destinaţi construirii de spitale regionale, precizând că astfel de fonduri vor fi procurate cu greu de la organismele comunitare de la Bruxelles, transmite România Liberă.

Adrian Năstase, acuzații incendiare la adresa lui Traian Băsescu: E timpul să fugi în Costa Rica. Fostul premier Adrian Năstase își continuă războiul cu fostul președinte Traian Băsescu și face lista neagră a companiilor privatizate cu semnătura ”capitalistului Băsescu”. Năstase solicită o comisie parlamentară care să ancheteze acest memorandum semnat de Băsescu și arată că pentru fostul președinte a sosit timpul să fugă în Costa Rica, notează Stiripesurse.ro.

România și Rusia, o relație de 140 de ani eșuată în suspiciune, îngheț și un joc de-a șoarecele și pisica. Reprezentanții Rusiei sunt extrem de activi în România, dar au o problema, aceea că la nivelul opiniei publice e larg răspândită ideea că Moscova reprezintă o amenințare - și asta din cauza Tezaurului dispărut, pentru exportul comunismului, pentru ocupația militară de până în 1958 și pentru subtilizarea Basarabiei, potrivit Ziare.com.

Firea: Se impune o schimbare majoră a conducerii CNAIR. Primarul general, Gabriela Firea, susţine că se impune o "schimbare majoră" la nivelul conducerii CNAIR, precizând că va supune acest subiect spre dezbatere în forurile statutare ale PSD, publică Economica.net.

Remus Borza, deputat: Vine criza. „Economia globală e un mare balon de săpun, care, în curând, se va sparge”. “FMI mi-a confirmat avertizarea pe care am lansat-o în spaţiul public încă de anul trecut şi pe care, de la începutul anului, o reiterez cu fiecare intervenţie a mea în Plenul Camerei Deputaţilor sau în mass-media. Evident că nu îmi doresc să fiu un cavaler al apocalipsei, dar experienţa acumulată în ultimii 15 ani în mediul antreprenorial şi în managementul societăţilor în criză m-a determinat la o astfel de analiză şi un astfel de avertisment”, a declarat Remus Borza pentru Ziarul Financiar.

Bucureștenii vor circula cu autobuze hibrid. Câte vor fi cumpărate și cât vor costa. Se schimbă și troleibuzele. Bucureștenii vor circula nu numai cu mijloace de transport noi. Deja s-au cumpărat 100 de autobuze noi, iar până la finalul anului viitor trebuie să ajungă și celelalte 300. Parcul auto al celor de la STB (fostul RATB) se va înnoi radical. Se vor schimba și troleibuzele, fiind deja comandate 100 noi și nepoluante. Mai mult, bucureștenii vor circula și cu autobuze hibrid. Acestea vor funcționa electric, dar, după ce se descarcă, pot rula pe motorină sau pe benzină, anunţă Libertatea.

E haos la Real Madrid! Ședință-fulger în vestiar după "rușinea" cu Levante. Criza lui Real Madrid s-a adâncit și mai mult după înfrângerea suferită azi în fața lui Levante, chiar pe teren propriu, 1-2. Meciul ar putea fi ultimul pe banca Realului pentru Julen Lopetegui, în mare pericol să fie demis chiar înaintea derby-ului cu Barcelona de săptămâna viitoare, transmite Gsp.ro.

Simona Halep a vorbit, în premieră, despre retragere, într-un interviu pentru Fanatik: “Nu cred că e cazul, dar nu va fi o dramă!” Paradoxal, deși a avut parte de cel mai bun an al carierei, încununat și cu desemnarea sa ca cea mai bună jucătoare a anului din circuitul WTA, Simona Halep trăiește, poate, cel mai trist final de sezon, lucru recunoscut chiar şi vineri, la Gala de deschidere a turneului Campioanelor de la Singapore, de către româncă, turneu la care Simo a fost obligată să se retragă din cauza accidentării la spate, deşi se calificase pentru a cincea oară consecutiv, titrează Fanatik.ro.

AGERPRES / (editor online: Daniela Juncu)

2018-10-21 00:15:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi