Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul Duiliu Zamfirescu

O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul Duiliu Zamfirescu

O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul Duiliu Zamfirescu
 

Duiliu Zamfirescu, prozator, poet, dramaturg şi gazetar, s-a născut la 30 octombrie 1858, în satul Plăineşti (azi Dumbrăveni), judeţul Vrancea, fiind primul din cei opt copii ai Sultanei şi ai lui Lascăr Zamfirescu. Sultana, mama viitorului scriitor, era sora arhitectului Ion Mincu, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române", coordonator general Eugen Simion (Univers Enciclopedic, 2009).

A copilărit la Focşani, unde a urmat şcoala primară şi gimnaziul, între 1865-1873. Şi-a continuat studiile la Liceul "Matei Basarab" din Bucureşti, între 1873-1876. În 1876 şi-a susţinut bacalaureatul şi a intrat la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, absolvind în 1880 (întrucât avea o mare admiraţie pentru Titu Maiorescu, a audiat şi cursuri la Facultatea de Litere).

În 1880 a fost numit supleant de ocol (procuror) la Hârşova. În 1881 a fost transferat la Tribunalul din Târgovişte; a demisionat după câteva luni, profesând avocatura la Focşani, însă a stat mai mult la Bucureşti, unde a activat, intens, în presă.

Funcţionar în Ministerul Afacerilor Străine, din 1885, a fost, în paralel, profesor la Liceul "Sf. Gheorghe", condus de Anghel Demetriescu, şi la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi.

În 1888, a început lunga sa carieră diplomatică, fiind secretar de legaţie la Roma, unde a rămas până în 1906, cu o întrerupere, între 1892 şi 1894, când a fost detaşat la Atena şi, respectiv, la Bruxelles. În 1906, a devenit secretar general al Ministerului Afacerilor Străine. Senator, apoi deputat, a fost ministru de Externe (1920) şi, în două legislaturi, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

A debutat, în 1877, cu poezia "Domnişoarei Niculescu Aman", în "Ghimpele".

A colaborat la "Literatorul" şi la "România liberă", unde s-a făcut cunoscut cu rubrica "De las palabras", ulterior numită "Palabras" (foloseşte pseudonimul Don Padil). Din 1883, s-a numărat printre membrii Societăţii literare "Junimea" şi printre colaboratorii revistei "Convorbiri literare", conform lucrării "Membrii Academiei Române" (Editura Academiei Române, 2003).

Scrierile sale, variate, includ poezie lirică, epică, nuvele, romane, teatru. După versurile din anii începuturilor literare, adunate, împreună cu nuvelele, în primul său volum, "Fără titlu" (1883), a publicat volumele: "Alte orizonturi" (1894), "Imnuri păgâne" (1897), "Miriţă" (1910), "Pe Marea Neagră" (1919), "Poezii alese" (1922). Povestirile şi nuvelele şi le-a strâns în volumele: "Novele" (1888), "Novele romane. Frica" (1895), "Furfanţo" (1911), "O muză" (1922). S-a impus mai ales ca romancier: "În faţa vieţii" (1884), "Lume nouă şi lume veche" (1895), "Îndreptări" (1908), "Anna sau Ceea ce nu se poate" (1911), "Lydda. Scrisori romane" (1911). Consacrarea i-a fost adusă de ciclul "Comăneştenilor" ("Viaţa la ţară", "Tănase Scatiu", "În război"), prima încercare de roman ciclic din literatura română. A scris şi scenete: "O suferinţă" (1882), "O amică" (1912), "Lumină nouă" (1912), "Poezia depărtării" (1914), "Voichiţa" (1914). A tradus din Carducci, Th. Gautier, Hugo, Leopardi.

A fost decorat cu Coroana României în grad de Cavaler (1891); preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (ales în 1916); membru corespondent (1898), apoi membru titular (1908) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1918-1919).

A murit la 3 iunie 1922, în timp ce se afla la Mănăstirea Agapia din judeţul Neamţ, fiind înmormântat la Focşani.

AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

2018-10-30 11:00:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!