Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Google+ Rss

Sondaj

Sustineti autonomia maghiara?




» Rezultate :: » Chestionare
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

Home »

Deputatul Daniel Olteanu este noul preşedinte al ALDE Vaslui

Deputatul Daniel Olteanu este noul preşedinte al ALDE Vaslui

Deputatul Daniel Olteanu este noul preşedinte al ALDE Vaslui
 

Deputatul Daniel Olteanu este noul preşedinte interimar al filialei judeţene a ALDE Vaslui, el fiind instalat în funcţie, duminică, în cadrul Delegaţiei Permanente a organizaţiei, în prezenţa Ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Olteanu a declarat că îşi propune ca ALDE să devină sub conducerea sa a doua forţă politică în judeţ, după PSD. El a subliniat că va lupta în continuare pentru reducerea decalajelor dintre regiunile ţării.

"Îi asigur pe colegii mei că am forţa, determinarea şi priceperea pentru realizarea obiectivului propus. (...) Ca parlamentar, voi rămâne ancorat în problemele legate de infrastructură, fiindcă nu este normal ca cetăţenii din zona Moldovei să rămână cetăţeni de categoria a doua. În timp ce în zona Ardealului se inaugurează autostrăzi, în judeţele Moldovei se inaugurează drumuri comunale şi drumuri judeţene, iar acestea nu vor aduce investitori, nu vor aduce locuri de muncă bine plătite. Voi fi în continuare o voce critică, o voce aspră, nu împotriva unui partid anume, pentru că toate formaţiunile politice au fost la Palatul Victoria, ci împotriva atitudinii cu care Moldova este privită", a spus Daniel Olteanu.

Intrat în Parlament pe listele PNL, partid din care a demisionat ulterior, Olteanu le-a transmis colegilor din ALDE să se implice pentru aducerea de noi membri, a subliniat importanţa lucrului în echipă şi şi-a manifestat speranţa ca "unul câte unul adevăraţii liberali să se reunească la ALDE".

Prezent la lucrările Delegaţiei Permanente a ALDE Vaslui, Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, l-a asigurat pe Daniel Olteanu de sprijin şi i-a urat succes în noua funcţie.

"Sunt impresionat de ce am găsit la Vaslui astăzi, faţă de ceea ce ştiam că este, un partid de 5%, cu potenţial de creştere foarte bun, atât prin prisma venirii domnului deputat Daniel Olteanu în rândurile ALDE şi a preluării conducerii judeţene, cât şi prin ceea ce şi-a propus ca obiective. Am văzut că este susţinut de familia liberală în continuare, iar noi, aşa cum ne place să ne numim, suntem adevăraţii liberali. Aici deputatul Daniel Olteanu s-a regăsit, aici se va regăsi împreună cu prietenii din celelalte partide care doresc să vină alături de noi în acest proiect politic care nu a început de foarte mult timp, dar care se consolidează pe zi ce trece în arealul politic românesc", a afirmat Viorel Ilie.

ALDE Vaslui are la această dată în judeţ patru primari, trei viceprimari şi 84 de consilieri. Daniel Olteanu a spus că doreşte să depăşească aceste rezultate la alegerile locale din 2020.

Deputatul Daniel Olteanu şi-a anunţat în luna mai demisia din calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal.

El a susţinut că gestul său a fost motivat de lipsa totală de reacţie a conducerii centrale a partidului în legătură cu ceea ce a numit "situaţia fără precedent din organizaţia judeţeană a PNL Vaslui, unde liderii actuali încearcă să se impună prin măsuri abuzive".

Daniel Olteanu a deschis lista PNL Vaslui pentru Camera Deputaţilor la alegerile din anul 2016 şi se află la primul mandat de parlamentar. Este dublu licenţiat, în Drept şi Sociologie, a deţinut în perioada august 2013 - februarie 2016 funcţia de director al AJOFM Vaslui, iar din februarie până în septembrie 2016 a ocupat funcţia de prefect al judeţului Vaslui.

AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

2018-09-30 16:23:53
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!