Fii la curent cu toate noutatile!

Facebook Twitter Rss
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Rossenberg Alfred 

Reclama TV Vocea Romaniei 

 

 

 

 

Home »

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie
 

Ortodoxe
Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

Greco-catolice
Sf. aep. Pavel Mărturisitorul

Romano-catolice
Sf. Leonard, pustnic


Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 6 noiembrie.

Sfântul Pavel a fost preot în Tesalonic, în timpul Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului. A fost ales patriarh, după moartea patriarhului Alexandru, în timpul domniei - în partea de răsărit a Imperiului Roman - a împăratului Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare.

Împăratul Constanţiu care era arian (în acea vreme biserica era grav tulburată de erezia lui Arie, care susţinea că Fiul nu este de o fiinţă cu Tatăl, deşi la Sinodul I Ecumenic de la Nicea, din anul 325, această erezie fusese condamnată) l-a scos din scaun pe Sfântul Pavel şi l-a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei.

Acesta a fost primul surghiun, după care Sfântul Pavel a revenit la scaunul său episcopal, cu o scrisoare din partea împăratului Constans, fratele lui Constanţiu, aflat pe tronul imperial de la Roma. Păstorirea sa nu a durat însă prea multă vreme, căci împăratul sfătuit fiind de arieni îl va alunga din nou. A fost adus atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol Macedonie, cel care era diacon în vremea Sfântului Alexandru, preferat de arieni pentru nesocotinţa lui.

Macedonie în calitate de patriarh al Constantinopolului a dezlănţuit în Biserică o prigoană la fel de sălbatică ca în vremea persecuţiilor susţinute de împăraţii romani politeişti împotriva creştinilor. Cu ajutorul guvernatorului Filip, a izgonit şi ucis pe episcopii drept credincioşi, înlocuindu-i cu episcopi eretici. Mulţime de oameni din rândul celor care nu voiau să accepte erezia ariană a fost omorâtă în chinuri mari.

Sfântul Pavel a fost surghiunit în Armenia. Aici a fost lăsat fără hrană şi apă mai multe zile, fiind apoi sugrumat de arieni în biserică cu însuşi omoforul său. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

2018-11-06 05:30:00
AGERPRES
 

Accesari

Au fost vizite din data de 01.12.2006

Da o nota acestei stiri

  •  
0 voturi